Uniunea Sovietică a fost descrisă drept un paradis terestru în care urma să nu mai existe exploatarea omului de către om şi ar fi fost o fericire veşnică. Iluzia era întreţinută de un vast aparat de propagandă şi masele au început să creadă că aşa este bine pentru că altfel duşmanii abia aşteaptă să vină să distrugă marile realizări ale regimului. Invazia nazistă din 1941 a consolidat legătura cu mulţimile. Nu era ceva plăcut, dar era ceva absolut necesar pentru supravieţuire.

Iosif Stalin a putut astfel să facă orice, mai ales că armata de politruci din subordine accepta totul dacă avea parte de prosperitate personală. Liderul de la Kremlin a stabilit în noiembrie 1945 că trebuie să înceapă un nou program de înarmare pentru a înfrunta lagărul capitalist şi industria a primit comenzile uriaşe. Oamenii de rând cred că fabricile imense erau concepute pentru a avea locuri de muncă, dar în realitate totul se făcea pentru dotarea cu armament performant în cantităţi fără precedent în istorie. Flota de război era fundamentală pentru cucerirea planetei şi au fost cerute nave multe şi, mai ales, foarte scumpe. Acesta era un detaliu nesemnificativ pentru masele de comunişti şi trebuia să se facă totul pentru armele revoluţiei mondiale. Nivelul de trai putea să fie sacrificat, moartea celor slabi nefiind ceva de plâns pentru omul cu sufletul oţelit.

Stalin a cerut printre altele 30 de crucişătoare uşoare ce erau dotate cu câte 12 tunuri de calibrul 152 mm. Par construcţii ieftine în raport cu alte categorii, dar România interbelică doar a visat la o astfel de navă. A cere 30 de vapoare în zece ani de la o ţară vlăguită de un război devastator însemna o condamnare la sărăcie şi moarte. Erau date indicaţii şi în ceea ce priveşte fabricarea de distrugătoare şi aici cererea era de 188 de unităţi. Bugetul României în toată perioada interbelică a putut să permită numai achiziţionarea a patru unităţi cu performanţe inferioare.

Dacă inamicul ar fi avut forţe de suprafaţă superioare, flota sovietică ar fi trecut la atac cu cele 367 de submarine ce erau comandate şantierelor navale.

Iosif Stalin nu era omul care să stea mult pe gânduri şi a impulsionat producţia de armament. A murit în martie 1953 şi n-a apucat să vadă marea flotă cu steaguri roşii. Urmaşii la putere au mai tăiat din vapoarele puse în docurile uscate, dar politicile de supraînarmare au continuat şi era un singur obiectiv: cucerirea întregii planete. Uniunea Sovietică s-a prăbuşit în anul 1991, dar au rămas fanatici dornici să pună în practică visurile utopice ale politicienilor fantezişti în strategii criminale.

Sursă imagine: Naval Analyses