Primul Război Mondial s-a încheiat prin armistițiul din 11 noiembrie 1918, dar elitele conducătoare ale marilor puteri n-au fost mulțumite de rezultate. Nici populațiile însângerate n-au apreciat rezultatul final din cauză că fericiți erau profitorii de război și nu cei care au suferit pe front. Au început să apară tot felul de curente politice care canalizau tensiunile sociale în funcție de mentalitățile unor conducători cu abilități superioare.

Orice carte despre perioada interbelică și Al Doilea Război Mondial face referire la politica rasială a dictatorului nazist, cel ce susținea că germanii formau o rasă superioară prin ceea ce au realizat în toate domeniile și, mai ales, în ceea ce privește armamentul. Studiile istoricilor par să susțină teoria și chiar este la modă adorarea unor arme precum tunul de calibrul 88 mm sau mitralierele MG-34 și MG-42. Tancurile, avioanele și submarinele sunt de multă vreme legendare.

Paradoxul este că naziștii aveau o gândire inferioară și a fost absolut normal să piardă victoria finală. Nu este vorba numai de superioritatea numerică a inamicului, doar marile erori ale liderilor aliați ducând la prelungirea ostilităților, ci de calitatea produselor ieșite pe porțile uzinelor ce nu duceau lipsă de materii prime de calitate.

Tancul a fost principala mașină pentru realizarea de manevre în adâncimea dispozitivului inamic sau pentru spargerea frontului puternic fortificat. Trebuia să fie o combinație perfectă între un tun puternic și o armură rezistentă la loviturile directe și de aceea există un arc frontal format din placi groase din oțel de cea mai bună calitate. Istoricii laudă renumitele Panzere, bijuterii ale tehnicii, dar adevărul crud a fost că militarii germani au fost slab dotați în primii ani de război și trimiși să lupte în adevărate cutii de conserve ce nu aveau capacitatea să înfrunte proiectile perforante.

A început invazia în Uniunea Sovietică la 22 iunie 1941 cu modelul Panzer I ce dispunea doar de mitraliere ușoare de calibrul 7,92 mm și o armură ce cu greu rezista la glonțul obișnuit de infanterie. Fusese o mașină de antrenament, dar a fost expediată pe front pentru a da impresia de număr și forță. Ceva mai bine dotat era Panzer II, cel ce putea trage în ținte cu un tun de calibrul 20 mm. A fost tot o mașină de școală, dar care a ajuns în prima linie și i-au fost ascunse slăbiciunile de sprijinul primit din partea aviației. Este interesant de știut că proiectanții germani aveau informații despre dotarea blindatelor sovietice cu guri de foc de calibrul 45 mm și se mai făceau cercetări și erai asamblate mașini cu tunuri de calibrele 20 și 37 mm.

Partea sovietică, declarată rasă inferioară prin toate popoarele componente, avea o industrie constructoare de mașini cum nici măcar militarii Reichului nu credeau că poate să existe. Au avut un șoc când au descoperit ce înseamnă un KV-1, blindat ce rezista chiar la loviturile directe cu obuze de calibrul 150 mm. Industria sovietică a fost afectată de invazie, dar a reușit să livreze 930 de tancuri grele în a doua parte a anului 1941. S-au adăugat 1.883 de tancuri T-34, un model la care se renunțase la o parte a cuirasei în favoarea mobilității. Compensa prin faptul că armura avea plăci înclinate și acestea permiteau ricoșarea multor proiectile. Chiar tanchiștii germani care au întâlnit în luptă un T-34 au apreciat formele înclinate și rotunjite ce permiteau o mai bună rezistență la lovituri, reducerea masei mașinii și pierderea în peisaj.

Specialiștii germani au fost obligați să alerge după sovietici în vederea depășirii tehnicii blindate și sunt mult lăudate modelele Tiger și Panther. Problema este că acestea au intrat puternic în acțiune abia în anul 1943 și militarii germani s-au descurcat cu ceea ce aveau sau găseau pe câmpul de luptă abandonat de inamic. Și tehnica de captură era utilizată în funcție de muniția disponibilă, dar armele sovietice de orice tip erau apreciate. Chiar mitralierele Maxim cu aspectul lor vetust, au devenit esențiale în multe sectoare de front pentru oprirea trupelor staliniste.

De ce erau prea puține mașini de luptă? Erau prea puține resurse? Explicația este simplă în cazul tancurilor. Proiectanții germani erau obsedați să realizeze bijuterii tehnice pline de componente sofisticate și munca de cercetare, asamblare și testare lua mult timp. Strategia impusă de Stalin era să se utilizeze rapid ceea ce există și să fie cât mai simplu. A fost luat un șasiu de T-34, a fost combinat cu o turelă de KV-1 și a ieșit T-34/85, tunul antiaerian de calibrul 85 mm fiind revoluționar în raport cu cel de calibrul 76,2 mm folosit la primele variante. S-a obținut o variantă de mașină cu masa de circa 32 de tone și care dispunea de putere de foc comparabilă cu cea a unui Tiger. Important era însă faptul că fabricile realizau aceleași componente și nu necesitau utilaje noi. Germanii au fost în stare să facă uzine de la zero pentru asamblarea unor tipuri de arme. N-au reușit să facă un salt rapid precum cel făcut de sovietici cu T-34/85 și diviziile de Panzere au fost copleșite numeric. În plus, un T-34 putea să fie reparat ușor în plin câmp, ceea ce nu se putea realiza la un Tigru. Acesta necesita vagoane speciale, mașini grele de tractoare și ateliere de reparații speciale. Totul era deosebit la tancurile grele germane.

Al Doilea Război Mondial a fost un conflict în care superioritatea se manifesta prin viteza cu care erau luate deciziile privind asamblarea de arme cât mai simple și adaptate producției de mare serie. Adolf Hitler n-a avut o gândire superioară și a marcat totul prin adoptarea unor idei auzite de la subordonați. Mai inocula și teza despre existența unei intuiții personale și, normal, superioare. Ascundea nepriceperea personală prin urlete ce dădeau impresia de forță și anesteziau orice gândire liberă. Cum forțele de represiune nu aveau prea multă inteligență, ofițerii au tăcut și au făcut acțiunile după gusturile dictatorului.

Adolf Hitler a putut să înțeleagă faptul că poporul german este supus conducătorilor și are o mare putere de muncă. A putut astfel să obțină rezultate uimitoare, dar care nu aveau vreo legătură cu o superioritate rasială, mai ales cu cea provenită de la gruparea din fruntea mișcării naziste. Superiorii din teorie erau inferiori de tot în practică.