Statul vecin a fost cel cu care erau întreținute relații de prietenie datorită condițiilor vitrege de existență între mari puteri ostile. A fost normal să se încerce și dezvoltarea unor relații comerciale care să fie avantajoase pentru ambele părți. Extinderea celor două țări după evenimentele din 1918 implica și o apropiere economică pentru a se obține venituri din reducerea cheltuielilor cu transportul. Belgradul putea să fie un partener comercial deosebit de interesant, mai ales că statul balcanic nu dispunea de resursele naturale cum avea România.

Importurile din Iugoslavia anului 1931 au fost modeste și au ajuns din punct de vedere cantitativ la numai 2.772 t. Eco0nomia statului vecin nu era suficient de dezvoltată pentru a putea oferi multe mărfuri. Au fost interesante unele lucrări din piele, ceva plante și lucrări din hârtie. Nu era cunoscut potențialul iugoslav în domeniul prelucrării resurselor solului și ale subsolului.

Belgradul era interesat în mod deosebit de mărfurile românești și era o sursă de venituri pentru finanțele statului și ale patronilor. Petrolul era în centrul atenției și au fost importate 124.242 t de combustibil și alte derivate. România era chiar exportator de produse din fier și de metale neferoase. Cum teritoriul Iugoslaviei avea mult munte, au fost căutate și cerealele 24.418 t trecând Dunărea. România scotea bani frumoși din ape minerale și săruri, 7.128 t de mărfuri fiind trimise spre Belgrad.

Economiile celor două state puteau să funcționeze foarte bine în perioada zisă de criză și s-ar fi impus o cunoaștere mai bună a potențialului de export. Politicienii aveau însă tot felul de preocupări ce nu țineau cont de logică și de interesele comunității. Elitele românești erau mulțumite să scoată profit prin forțarea exporturilor și nu prea erau preocupate să ofere bunuri multe, diversificate și prelucrate superior. Banii se scurgeau spre România și spre cercurile de interese.