Primul Război Mondial a dus la făurirea statului național- unitar, dar România Mare a fost trecută sub tăcere de regimul comunist sau erau subliniate toate nenorocirile pe care le putea aduce un regim burghezo – moșieresc. Se sublinia că statul de atunci n-a construit suficient și totul a fost ridicat de către comuniștii sprijiniți de tancurile sovietice. Se încerca astfel oferirea unei justificări a importantei operei celor care aj fost în slujba unei puteri străine.

În realitate, perioada denumită acum interbelică a cunoscut un avânt al construcțiilor religioase de mari dimensiuni și pentru care se strângeau cu greu fondurile necesare. Se zice că a fost Marea recesiune în perioada 1929 – 1939, dar România se schimba la față în fiecare zi, țara cunoscând diferite viteze de dezvoltare în funcție de poziția geografică. Regiunile stăpânite cândva de monarhia habsburgică au păstrat legăturile comerciale cu centrul Europei și au cunoscut o dezvoltare a comerțului.

Veniturile acumulate au fost dirijate și spre lăcașuri de cult, cele ce erau cam puține pentru credincioșii din Biserica Ortodoxă Română. S-a trecut la muncă trudnică și la Vișeul de Sus a început ridicarea bisericii Sf. Nicolae în anul 1932 și clădirea impozantă a fost finisată în 1937.

Fiecare comunitate dorea să-i mulțumească lui Dumnezeu și locuitorii marilor orașe au vrut cu orice preț să-și demonstreze credința prin dimensiunile și frumusețea clădirilor de cult. Orașul Cluj fusese un centru al comunității maghiare și românii fuseseră marginalizați. Nici religia ortodoxă nu fusese respectată și s-a decis ridicarea unei catedrale impozante din piatră. A fost construită în perioada 1923 – 1933 și a ajuns la o înălțime de 64 m. S-a lucrat trainic, din piatră și beton armat.

Timișoara, capitala Banatului, a prosperat economic în perioada interbelică și existența fondurilor a permis ridicarea Catedralei Mitropolitane Sfinții Trei Ierarhi în perioada 1935 - 1941. Structura din beton armat a permis ridicarea construcției până la înălțimea de 90,5 m și putea să primească 5.000 de credincioși. Trebuia să se demonstreze superioritatea religiei răsăritene în raport cu cele promovate de celelalte etnii din oraș.

România Mare era cuprinsă de febra construcțiilor industriale, civile și religioase și se punea accent pe dimensiuni și pe materiale noi, structurile din beton armat și cele din oțel fiind la modă.

Contemporanii aveau impresia că se stă pe loc, dar nu puteau să vadă transformările ce aveau loc chiar sub ochii lor și bisericile erau considerate semn de prosperitate. Orașul București era în fruntea cursei de modernizare și cunoștea o dinamică viață economică, zgomotul făcut de muncitori și de mijloacele de transport fiind enervant pentru cei ce doreau un pic de liniște. Bisericile vechi nu mai făceau față valurilor de noi locuitori, peste 30.000 pe an după 1930, și s-a început ridicarea în 1935 a Bisericii Sf. Elefterie, dar evenimentele din epocă au dus la amânarea finisării până-n 1971. Construcția este impozantă prin lungimea de 36 m și lățimea de 25 m. Este asemănătoare cu Biserica Cașin, începută tot în 1935 și care avea structura terminată în 1938, dar evenimentele provocate de marile puteri au dus la terminarea bisericii în stil ce continuă realizările din timpul voievodului Constantin Brâncoveanu abia în anul 2010. Combinarea stilului brâncovenesc cu cel bizantin a dus la apariția unei biserici elegante cu dimensiuni de 42 pe 29 m. Biserica Belvedere din zona Regie a fost ridicată în perioada 1934 – 1940 în stil asemănător Catedralei Mitropolitane din Timișoara și încă n-a fost finisată în ceea ce privește pictura.

Basarabia era un teritoriu cu o populație dezavantajată de vecinătatea cu lagărul socialist, orice relație economică pe linia Nistrului fiind interzisă și grănicerii sovietici stăteau cu gloanțe ucigătoare pe țeavă. Nu ezitau să utilizeze cartușele împotriva celor ce încercau să treacă fluviul spre libertate. Totuși, regiunea a cunoscut o înflorire economică și preoții au început să ridice biserici prin care să se ridice rugi către divinitate. Cercetătorul Alexandru Cernăuți a identificate 51 de construcții religioase ridicate în timpul existenței României Mari și încă zece au fost construite în timpul războiului. Dacă se adună și cele începute în statul țarist și terminate în perioada stăpânirii românești, se ajunge la un total de 85 de biserici. România. Mare cunoștea o adevărată schimbare la față în arhitectură și dincolo de Nistru arhitecții și lucrătorii ridicau adevărate opere de artă. Lăcașul de cult din Răuțel, județul Bălți, a fost conceput după modelul bisericii Mănăstirii Curtea de Argeș. Același aspect îl are și Biserica Sf. Cuvioasa Paraschiva din orașul Bălți și care a fost ridicată în perioada 1926 – 1934. Mult mai impresionantă prin dimensiuni a fost și este Catedrala Sf. Împărați Constantin și Elena din același oraș Bălți, construcția monumentală ducând la desfășurarea lucrărilor în perioada 1924 – 1935.

România Mare era diferită de ceea ce fusese în 1918, dar ofensiva comunistă a dat peste cap toată organizarea economică, socială, culturală și religioasă în numele unei ideologii utopice.

România Mare era un stat care evolua cam mult și începea să fie prea frumos și puternic, ceea ce era enervant pentru conducătorii statelor vecine, cei ce numai la pace nu se gândeau. Iosif Stalin a venit să pună capăt progresului normal al României, dar bisericile interbelice au supraviețuit epocii de ocupație și pot demonstra că se putea progresa în mod deosebit și fără experimente de tip comunist, totalitar.

Arhitectura religioasă a cunoscut evoluții spectaculoase în perioada interbelică și nu se poate scrie că a fost o recesiune în domeniu. Din păcate, alte structuri statale dezvoltau mase de tancuri pentru a pune capăt fericirii românilor.