Se discută în prezent despre existența unor probleme mari în ceea ce privește sistemul de educație din spațiul românesc și s-a ajuns la concluzia că se ocupă locul al doilea și doar Bulgaria a reușit să fie premiantă. Imaginea poporului român este astfel negativă pe plan extern, dar televiziunile o cultivă și pe plan intern.
Dacă se analizează faptele din trecut, ca să nu afectăm imaginea unor persoane contemporane, s-ar putea să constatăm că tocmai cei care se cred superiori au probleme deosebite în a înțelege evoluțiile omenirii. Se știe chiar că în Germania s-a promovat superioritatea rasială în timpul nazismului și documentarele și cărțile prezintă realizările uimitoare din tehnologia industrială și din producția de armament.
Arma de bază a infanteriei a fost Kar 98k, o pușcă modernizată în raport cu ceea ce se realiza în Primul Război Mondial. Dispunea de un încărcător cu cinci cartușe și se putea realiza tir de precizie la distanță. A fost considerată performantă și ieftină, ceea ce a dus la menținerea în producție până la finalul ostilităților. A fost admirată de militari din întreaga lume și Adolf Hitler își aducea aminte cu plăcere de gura de foc ce era asemănătoare cu ce luptase pe Frontul de Vest.
Luptătorii germani au capturat mult armament inamic pe câmpurile de luptă si-n depozite. Tehnica a fost studiată de către experți în domeniu, dar s-a considerat că nu se poate face vreo perfecționare la capitolul armament portativ individual. Mare eroare! Puștile sovietice foloseau cartușe de calibrul 7,62 mm și asigurau lovirea țintei până la o distanță de un kilometru dacă trăgătorul de elită dispunea de o lunetă mică. Inginerii sovietici au pus la dispoziția militarilor lui Stalin puștile SVT-40 ce foloseau același cartuș de calibrul 7,62 mm Mosin-Nagant. Se zicea că popoarele slave erau inferioare, dar proiectanții liderului de la Kremlin au venit cu o idee simplă și genială. Au folosit un încărcător cu zece cartușe, cel ce oferea un net avantaj în raport cu infanteristul obligat să reîncarce și care pierdea timp prețios și linia de ochire. Militarul german nu putea să scoată mai mult de 15 lovituri pe minut.
Pușca sovietică mai ascundea un secret care era însă greu de copiat din punct de vedere tehnic decât încărcătorul: sistemul de reîncărcare pentru tir semiautomat. Cadența armei sovietice era sporită și nu mai exista mânuirea brutală a închizătorul în timpul tragerilor rapide. Putea să lanseze practic 20 sau 25 de gloanțe pe minut, ceea ce era foarte mult pentru tragerile la distanță. Proiectanții germani au încercat să producă tehnică asemănătoare, dar nu s-a hotărât trecerea la o producție de masă din cauza complexității gurii de foc și astfel a fost păstrată pe liniile de fabricație carabina Kar 98k până la livrări de peste 14 milioane de exemplare.
Militarii Wehrmachtului erau în netă inferioritate în ceea ce privește puterea de foc în timp ce Stalin punea un accent deosebit pe numărul de cartușe trase în unitatea de timp și calitatea acestora nu lăsa de dorit. În plus, a avut grijă să fie folosit același calibru pentru a simplifica procesul de fabricație.
Militarul german se afla în inferioritate și pe Frontul de Vest unde forțele americane utilizau pușca M1 Garand și aveau sisteme de încărcare cu câte opt lovituri și tragerea era efectuată tot în sistem semiautomat și cu precizie bună la distanță. Mai exista un avantaj: încărcătorul era aruncat automat după ultimul cartuș tras. Timpul mort legat de aprovizionarea cu muniție era astfel redus.
Gewehr 43 a început să fie asamblată în octombrie 1943 pentru sporirea puterii de foc a infanteriei, dar au fost prea puține arme și erau date unor militari care nu mai erau instruiți ca la începutul ostilităților. Mulți dintre cei prezenți pe front au continuat să lupte cu clasica Kar 98k.
Armata germană s-a aflat în inferioritate în ceea ce privește puterea de foc deoarece erau interese deosebite în ceea ce privește veniturile obținute de zisele elite naziste și s-a făcut totul pentru arginți obținuți din armamentul de mare serie. Infanteria inamică era capabilă să deschidă foc puternic de la distanță și tirul putea să fie precis dacă se folosea o lunetă de dimensiuni reduse.