Tradiția spune că pe la 753 î. Hr. au fost doi frați care s-au luptat pentru o stăpânire și ar fi învins Romulus, noua localitate devenind renumita Romă. Inițial au fost niște sate situate pe renumitele coline în număr de șapte, cele ce erau ușor de apărat și ofereau condiții bune de trai în raport cu zona mlăștinoasă ce se dezvolta în timpul ploilor masive. Fluviul Tibru putea să fie util la transport de mărfuri și ca o barieră militară, dar era și un blestem în sezonul ploios, un ciclon venind din Mediterana transformând totul într-o uriașă baltă.

Roma nu părea să aibă un viitor deosebit în raport cu centrele urbane din epocă și chiar avea o arhitectură modestă, cu multe clădiri din lemn. Nici resursele naturale nu erau deosebite pentru a susține campanii militare. Totuși, a reușit treptat să cucerească întreaga peninsulă și apoi să treacă la distrugerea oricărui stat din bazinul Mării Mediterane. Oare cum a fost posibil? Au existat păreri că forța de izbire a legiunilor era de neoprit prin descoperirea de tactici ce scoteau din luptă mase de militari inamici. Mașinile de război pentru asedii sau care aruncau la mare distanță sulițe și proiectile în timpul luptelor ar fi fost un alt factor al succesului istoric. Masele de infanterie dispunând de arme din fier călit au putut să-și copleșească adversarii, dar n-au fost suficiente în toate cazurile.

Explicația nu are legătură cu mecanismul militar și se regăsește în opera De la fundarea Romei a renumitului Titus Livius. Consulul Titus Manlius Imperiosus Torquatus ducea o luptă împotriva latinilor ce nu doreau să se supună în faza incipientă de dezvoltare a orașului și a dat instrucțiuni clare să se acționeze la ordin. Titus Manlius, fiul comandantului militar și unul din cei doi conducători ai statului, a pornit la atac și a reușit să facă o faptă de vitejie prin doborârea unui fruntaș dușman, renumit călăreț. Spre surprinderea soldaților, tatăl a spus clar că fiul se face vinovat de încălcarea disciplinei militare, cea care a adus gloria statului, și a dat poruncă să fie executat imediat. Ordinul a fost îndeplinit cu celeritate.

Armata romană a putut să domine lumea prin menținerea disciplinei și trupa se supunea liderilor care dădeau dovadă de energie și fermitate. Mașina militară era imposibil de oprit de către forțele inamice în astfel de situații. Atunci când s-a trecut la un trai comod și la căutarea cu orice preț a arginților, statul roman a început să se destrame. Disciplina manliană a contribuit la expansiunea Romei în peninsulă și a pus bazele ofensivelor dincolo de limitele geografice cunoscute de conducătorii Senatului.