Pădurea a fost definită drept aurul verde al unui stat și au existat specialiști care au considerat că n-are valoare dacă nu este exploatată intensiv în vederea transformării în mari sume de bani pentru proprietari și state. Nu se punea problema unei extrageri de material lemnos din anume zone, ci se mergea pe defrișarea completă a unor regiuni întregi. Autoritățile comuniste de la București au venit cu teoria că sunt altfel decât cele de pe vremea odiosului regim burghezo - moșieresc și că fac totul rațional, pe baza comunismului științific dezvoltat de Karl Marx. Teoria putea să fie ispititoare, dar practica era ucigătoare.

Liderii comuniști aveau nevoie de bani pentru ridicarea de combinate gigantice și s-a dat ordin să fie masacrate pădurile. Erau interesante îndeosebi esențele de brad, stejar și fag, codrii întinși ajungând sub lama topoarelor și apoi a drujbelor. Nu exista vreo urmă de milă atunci când se stabilea îndeplinirea planurilor. A fost obținută cherestea ce avea un volum de aproape 3,56 milioane de metri cubi, cu mult mai mult decât se realizase în anul 1938, cel mai bun din perioada capitalistă a României. A fost foarte puțin după calculele experților și s-a reușit performanța să se treacă și de peste cinci milioane de metri cubi, așa cum s-a înregistrat în 1965. Defrișările masive au dus la probleme de mediu și tăierile au mai fost limitate, dar autoritățile tot au înregistrat în 1980 4,593 milioane mc de lemn de calitate. Alt lemn era folosit pentru realizarea de celuloză și hârtie, alături de stuf și paie. Livrările de hârtie au cunoscut o adevărată explozie în comunista eră și a crescut producția de la 97.000 t în 1950 la 834.000 t în 1981.

Resursele pădurilor au fost exploatate fără milă, dar nivelul de trai n-a crescut suficient și nici economia n-a funcționat din punct de vedere calitativ. S-a ajuns să fie sacrificată populația în vederea asigurării funcționării uriașelor fabrici și pădurile au dat noi jertfe pentru a satisface dorințele conducerii partidului unic. Cum se explică această lipsă de eficiență în ciuda faptului că exista un consum intern redus și cheltuielile de producție erau limitate de către autorități? Explicația este simplă: statul trimitea resursele pentru funcționarea unor uzine ce n-aveau valoare practică, dar erau mândria regimului impus de tancurile sovietice. Acestea livrau pentru armată echipamente militare din ce în ce mai scumpe și în cantități sporite. Erau necesare pentru realizarea revoluției mondiale sau cucerirea întregii planete în numele ideologiei comuniste. Acesta era visul lui Nicolae Ceaușescu, cel care a fost un fanatic adept al ideilor lansate de către Stalin și n-a iubit vreodată locuitorii din spațiul românesc. Erau doar utili pentru îndeplinirea marii idei și așa a rămas până la căderea regimului în decembrie 1989.