România Mare a apărut în anul 1918 și erau multe de construit în statul afectat de lupte. Nu era timp de proiectat mașini și acestea erau aduse din străinătate, patronii și statul accelerând dezvoltarea economică. S-a constatat la recensâmântul din 1930 că mai mult de jumătate dintre firme a apărut după 1919. Orice minune nu ține prea mult și au apărut unele semne de recesiune. Se spune că a fost Marea Criză Economică începând din octombrie 1929 și că a urmat un deceniu de decădere în plan industrial din cauza închiderii de fabrici. Datele statistice ale autorităților de la București nu confirmă astfel de interpretări lansate încă din perioada interbelică și chiar se poate constata o transformare spre modernitate a României Mari.

România era un client avid de motoare și utilaje industriale pentru realizarea de uzine care să preia forța de muncă ieftină și să fie produse mărfuri pe plan local și din materii prime existente în țară, ceea ce ar fi dus la o diminuare a importurilor. Anul 1932, de recesiune, a fost marcat de aducerea a 12.688 t de produse cu destinație economică și procesul de modernizare a continuat. Cererea clienților români de echipamente, inclusiv de înaltă tehnologie, a permis multor firme străine să aibă o cifră de afaceri mai bună și s-a ajuns în 1937 să fie cumpărate 40.585 t de motoare și aparate. Era o cantitate importantă, dar care nu satisfăcea cererea internă și au fost cumpărate în anul următor 41.966 t. Erau aduse multe echipamente, dar multe nu erau utilizate la capacitate sau se degradau în urma neglijenței lucrătorilor, ceea ce ducea la noi achiziții.

Mărfurile românești și străine erau prelucrate în mod superior prin folosirea noilor mașini și agricultura putea să ofere cantități mai mari de produse alimentare în urma utilizării mijloacelor motorizate și erau preferate vehiculele din SUA și Germania. Numai în anul 1938, cel definit cel mai bun pentru economia națională, au fost aduse 14.685 t. A fost o creștere semnificativă de la cele 10.339 t din 1937. Dezvoltarea traficului auto era limitată de calitatea drumurilor și, mai ales, de insuficiența pompelor de alimentare cu combustibil lichid, carburanții fiind din belșug în zona Prahova și, normal, în București. Industrializarea era la începuturi în cea mai mare parte a Europei și chiar în Germania cultivarea câmpurilor se făcea cu ajutorul cabalinelor, cele ce vor ajunge pe front începând din septembrie 1939.

Economia românească se transforma de la o zi la alta prin aducerea de tehnologie străină și s-a reușit ca statul să exporte combustibil lichid și să reducă importurile de derivate din petrol. Nu mai erau necesare nici mărfuri din hârtie și lemn. Uleiul se realiza tot local și doar cel de măsline se importa. Dotarea fabricilor este un proces permanent și cumpărarea de utilaje și motoare a continuat chiar în vreme de război. Dacă există întreruperi, un stat rămâne în urmă din punct de vedere tehnologic și contează mai puțin pe piața mondială.