Se scrie prin cărți științifice că Marea Criză Economică s-a desfășurat în perioada 1929 – 1939 și a fost un marasm din punct de vedere financiar și nu s-a construit prea mult. Datele statistice vin să prezinte alte informații, complet neglijate de către istorici grăbiți să publice cât mai mult.

România Mare a cunoscut un proces de transformare economică și a trecut la o dezvoltare a industriei cu ajutorul tehnologiei occidentale de ultimă generație și astfel s-a ajuns în situația să fie reduse drastic unele achiziții din străinătate. Statul și clienții români au cumpărat în anul 1931 247.732 t de produse petroliere înalt rafinate, ceea ce era o povară pentru economie, dar s-a ajuns în 1938 la importuri de doar 93.643 t.

A sporit cererea de metale și nemetale pentru o prelucrare superioară în fabricile din ce în ce mai avide de materii prime. Dacă au fost în 1929 achiziționate 13.545 t de alte metale decât fierul, s-a ajuns în cel mai bun an pentru economie, 1938, la 20.062 t, ceea ce demonstra că patronii și statul doreau mărfuri realizate local și care asigurau locuri de muncă și dezvoltare economică. Fierul rămânea în centrul atenției și importurile au continuat într-un ritm care nu satisfăcea poftele clienților. Au fost aduse 352.260 t de produse în 1929, dar s-a ajuns în 1938 la 383.917 t. Economia în plin avânt cerea mărfuri de calitate și materii prime pentru o industrie ce începea să realizeze inclusiv tunuri antiaeriene și submarine.

Industria alimentară a dus la o scădere drastică a importurilor de produse prelucrate din cereale, de la 93.125 t la numai 23.879 t. România Mare a început să aibă o industrie interesantă și care a evoluat în mod deosebit în perioada zisă de recesiune economică. Din păcate, realizările economice au fost grav afectate de declanșarea războiului mondial în septembrie 1939 și centrele de producție au fost orientate spre domeniul militar.