Ziua de 22 iunie 1941 putea să fie una absolut uitată de oameni și de către istorici, dar trupele germane au pornit la ofensivă împotriva Uniunii Sovietice din ordinul lui Adolf Hitler și astfel a început cel mai mare război ideologic din lumea contemporană. Folosind binomul tanc – avion în mod sistematic împotriva unor mari unități ce primeau ordine ce nu se potriveau cu realitatea, diviziile germane au ajuns la periferiile Moscovei și ale Leningradului. Bombardierele Ju-87 Stuka și cele de tip Ju-88 îngrozeau militarii prin puterea bombelor și prin precizia lansărilor. Au urmat lupte crâncene pe timp de iarnă și Werhmachtul a fost obligat să bată în retragere până la poziții favorabile rezistenței. A urmat o puternică ofensivă de vară a forțelor sovietice și tancurile cu cruci au ajuns până la Stalingrad și prin regiunile Caucazului. S-a putut chiar înfige steagul cu svastica pe cel mai înalt pisc al Europei, ceea ce era considerată o mare victorie de către propaganda nazistă. Oamenii lui Goebbels făceau totul pentru a susține moralul populației ce înregistra din ce în ce mai multe victime printre cei dragi.

Generalii sovietici au plănuit o devastatoare contraofensivă împotriva flancurilor românești ce protejau diviziile germane blocate în lupte de stradă prin Stalingrad și valurile de tancuri au reușit să străpungă liniile defensive ale forțelor române, prea puține pentru misiunea primită. Două armate germane au căzut în încercuire, ceea ce era un dezastru în raport cu modul în care se desfășuraseră ostilitățile până la 19 noiembrie 1942. Chiar dacă s-a dat vina pe partea română pentru nenorocire, planurile strategice au fost realizate de către comandamentul german.

Divizia 24 Panzer a fost surprinsă de lupte în afara zonei Stalingrad și a fost obligată să ducă grele lupte defensive pe un front extins din zona Donului pentru a se putea menține o zonă apropiată de locul încercuirii. Unul dintre participanți, Gȗnter Koschorrek, a participat în calitate de mitralior la bătăliile duse fără milă și îndurare și nu prea mai putea să scrie despre superioritatea rasei germane în domeniul militar. Există credința și astăzi că Wehrmachtul dispunea de arme de calitate, dar această idee se destrăma atunci când apărea un T-34. Interesantă a fost confruntarea din ziua de 11 decembrie 1942, atunci când cinci blindate erau vârful de lance al ofensivei locale a infanteriei. Un tanc sovietic a reușit să pătrundă în dispozitivul de apărare unde se afla și mitraliorul Gȕnter. A fost prăpăd din moment ce infanteria germană era dezarmată. Mitraliorii trăgeau din plin pentru a reuși oprirea militarilor sovietici, dar tancul a distrus una dintre armele automate. O altă mitralieră este lovită de un proiectil de calibrul 76,2 mm și a devenit istorie. Un soldat german curajos a aruncat o grenadă spre turela tancului, dar explozia a fost nesemnificativă. Parcă a fost un bulgăre de zăpadă. Tanchiștii sovietici striveau cu șenilele tot ceea ce era vizibil și sfârșitul era foarte aproape de Gȗnter. O frică puternică de moarte îi cuprinsese pe cei ce vedeau colosul metalic mugind și scrâșnind. Superioritatea rasială și alte povești ale propagandei naziste pieriseră în pământul înghețat. Salvarea a venit de la un tun antiaerian de calibrul 88 mm. A fost instalat în grabă și a reușit să tragă cu precizie înainte ca echipajul de pe T-34 să fixeze tunul pe țintă. Au fost necesare două proiectile trase de la mai puțin de o sută de metri pentru nimicirea mașinii blindate, oțelul sovietic fiind de calitate și nu cum considerau unii specialiști din război sau din lumea contemporană..

Confruntarea din sectorul văzut de militarul Gȕnter demonstra că războiul modern implică mase mari de infanteriști pentru ținerea pozițiilor sau pentru realizarea de ofensive, dar tancurile T-34 erau cumplite prin calitatea blindajului și puterea de foc. Blindajul înclinat ducea la ricoșarea unor proiectile perforante și proiectilele folosite aveau suficientă putere pentru nimicirea unor obiective fixe precum tunurile anticar și cuiburile de mitralieră. Lupta împotriva infanteriei era dusă prin focul armelor automate de la bord, prin grenade F1 lansate din turelă sau prin strivirea militarilor ascunși prin tranșee. Monstrul metalic provoca un șoc asupra oamenilor care erau obligați să-l înfrunte. Cum cauciucul era un material strategic destul de greu de găsit în vreme de război, piesele din oțel provocau prin frecare un zgomot sinistru, cel ce era un avantaj în lupta pentru zdrobirea moralului vrăjmașilor ideologici.