Românul de rând spune cu fermitate demnă de o cauză mai bună că înainte de 1989 erau locuri de muncă și oamenii aveau o casă dată de regimul autoritar. Nici nu mai contează că acesta a fost instaurat de tancurile sovietice și era o forță de ocupație. Important era că au fost ceva locuri de muncă și nu se pleca în străinătate după o pâine, cam amară în concepția multora. Este o gândire simplă, materialistă, care nu ia în calcul ansamblul economiei, ci pune accent doar pe bunurile existente în propriul buzunar.
Realitatea a fost că tocmai întreprinderile regimului erau cele ce generau cheltuieli enorme, datorie externă și apoi foamete și lipsuri cumplite. Datele statistice ale statului socialist, publicate în anul 1986, spun adevărul crud, dar numai pentru persoanele care vor să înțeleagă realitatea. Autoritățile de la București au supradimensionat combinatul metalurgic din orașul Galați și funcționarea acestuia și a altor centre metalurgice implica importul a peste 15,9 milioane de tone de minereu de fier în anul 1980. Acesta era adus pe valută forte și produsele finite nu generau suficiente beneficii pentru restul economiei și, mai ales, pentru populație. Chiar dacă oamenii sufereau de foame, statul a ales să realizeze în 1985 importuri de puțin peste 15,2 milioane de tone și astfel s-a perpetuat starea de lipsuri de tot felul.
Minereul de fier era adus din străinătate cu mari cheltuieli și au fost necesare mineraliere proprii pentru reducerea din costuri. Vapoarele maritime de mari dimensiuni nu puteau intra pe Dunăre și erau descărcate în barje ce porneau pe Canalul Dunăre – Marea Neagră spre Galați. Uriașa lucrare hidrotehnică a fost construită special pentru industria metalurgică, regimul dezvoltând un alt combinat la Călărași. Ambele centre industriale erau lipsite de resurse în zonă și statul era obligat să se integreze în piața mondială a materiilor prime necesare producerii fierului și oțelului de înaltă calitate. Teoretic, politicienii comuniști credeau că este simplu să fie prelucrat metalul obișnuit, dar s-a dovedit că industria metalurgică este deosebit de costisitoare și dificil de întreținut. A urmat un dezastru cum statul n-a mai pompat fonduri în uzinele ce erau adevărate găuri negre pentru buget și care înghițeau banii proveniți din fabricile rentabile ale regimului.
Foametea din România socialistă a fost cultivată din dragoste de oțel, cel ce era esența economiei în concepția lui Stalin și Nicolae Ceaușescu a fost atașat acestei credințe până când s-a intoxicat cu fier la Târgoviște.
Sursă imagine: Pixabay