Primul Război Mondial a luat sfârșit prin armistițiul din 11 noiembrie 1918 și trecerea industriei la regim de pace a dus la mai multe mărfuri pe piață. Muncitorii au putut astfel să cumpere din belșug bunuri de folosință îndelungată și afacerile au înflorit. Minunea n-a ținut prea mult din cauza viciilor sistemului de producție capitalist, cel bazat pe concurența feroce dintre firme, și a început o adevărată catastrofă. Recesiunea ar fi izbucnit în SUA în octombrie 1929 și a durat până-n 1933, dar efectele s-au resimțit până la declanșarea unui nou război mondial. A fost un marasm economic din care nu s-a ieșit decât prin comenzile consistente ale statelor. Industria grea n-a mai primit cereri de mărfuri și astfel au fost afectate și orașele legate de uzinele metalurgice sau mecanice. Activitatea din construcții a fost practic oprită în centrele urbane. A fost un dezastru planetar și jurnaliștii epocii s-au întrecut în găsirea de imagini cât mai șocante, aducătoare de public cititor. Economiștii au început să fie atrași de regimurile totalitare și istoricii au tot povestit despre cât de rău era în era de lipsuri.

Datele statistice ale statului român vin să contrazică astfel de interpretări fanteziste. Anul 1929 a fost marcat de ridicarea a 6.711 clădiri cu 9.988 de apartamente ce dispuneau de facilități specifice lumii moderne. Ar fi trebuit să urmeze o prăbușire a cererii din cauza lipsurilor economice, dar s-a ajuns în 1932 să fie construite în 20 de orașe municipii 7.217 imobile care aveau 12.148 apartamente. Dacă se face o raportare la un tip de bloc din comunism cu două scări și 20 de apartamente, muncitorii din epocă au ridicat echivalentul a 607 blocuri în numai 20 de așezări. Noile construcții erau ridicate din materiale de calitate superioară și cererea de cărămidă, ciment, fier beton, țigle și tablă era în creștere. Erau necesare și instalații de apă, electricitate și încălzire. Întreaga economie națională era solicitată sau se făceau importuri de mărfuri de la firme renumite pentru cei cu dare de mână.

Economia României era dirijată spre Europa centrală și era normal să fie înregistrată o dezvoltare a regiunilor vestice. Se ducea o luptă crâncenă pentru dezvoltare imobiliară între Timișoara și Oradea, localitatea din Banat având 425 de clădiri de locuit în raport cu cele 396 de pe malui Crișului Repede. Se observă că se reușea un ritm susținut de construire a cel puțin unei clădiri pe zi. Interesant este că autorii ce folosesc generalizarea uită să menționeze fenomenul de transformare a imaginii localităților.

Poporul român tot repetă că s-a construit numai în perioada comunistă, dar nu prea se dorește să se citească despre trecut și să se vadă că tocmai cei debarcați de pe tancurile sovietice au fost cei care au distrus un proces de evoluție după model românesc și occidental. Nu erau necesare în epocă ridicarea unor lagăre de concentrare și nici munca forțată a celor ce erau definiți drept dușmani ai poporului.

Sursă imagine: Oradea în Imagini