Recesiunea a pornit din New York și apoi s-a extins la nivel planetar din cauza numeroaselor vicii ale sistemului capitalist. Fenomenul a început în 1929 și ar fi cunoscut maxima intensitate până-n 1933, dar efectele s-au resimțit până când a apărut un nou război planetar. Evenimentele au fost descrise pe larg de specialiști și repetarea tezelor științifice vechi este complet lipsită de sens. Trebuie să fie amintită ideea că orașele au fost dur afectate din moment ce industria grea a fost lipsită de comenzi.
Realitatea a fost că tocmai erau cam prea multe cereri de produse și chiar se poate scrie că era o supraproducție, termen deosebit de folosit prin studiile istoricilor. Uzinele mecanice din Marea Britanie funcționau la o capacitate ca-n vreme de război și dezvoltarea flotei a fost considerată drept vitală în lupta pentru hegemonie mondială.
Au fost lansate cereri de crucișătoare ușoare, vapoare ce puteau executa misiuni de luptă chiar împotriva unor crucișătoare grele dotate cu tunuri de calibrul 280 mm. Au fost începute lucrările în 1930 și Royal Navy a primit până la începerea ostilităților din 1939 22 de unități din trei clase diferite. Primele au intrat în producție unitățile Clasei Leander și fiecare avea câte opt piese de calibrul 152 mm. Erau suficiente pentru a bombarda de la distanță de siguranță distrugătoare sau unități asemănătoare ca tip. Lansatoarele de torpile de la bord le făceau periculoase chiar și pentru cuirasate și se aflau la bord opt instalații speciale.
Se poate spune că nu erau suficiente pentru a afecta o economie puternică, dar autoritățile de la București n-au reușit să găsească fonduri pentru cumpărarea unei singure unități pentru întărirea puterii de foc a celor patru distrugătoare. Niciodată n-a fost capabilă industria din România să realizeze tunuri navale de calibrul 150 mm și nici torpile. Tehnologiile erau prea scumpe în tot ceea ce înseamnă realizarea gurilor de foc și navelor în ansamblu. Marea Britanie avea greutăți financiare deosebite, dar șantierele navale sufereau de prea multe cereri din partea guvernului. Era rău să fie supraproducție.
Se zice că au fost probleme economice în Anglia, dar în deceniul contemporan cu problemele generate de Marea Criză Economică a apărut o întreagă flotă de crucișătoare ușoare și Royal Navy urma să mai primească unități începute înainte de 1 septembrie 1939.
Elitele epocii duceau o politică agresivă de înarmare și au fost afectate toate domeniile vieții economice și sociale. Pregătirile de război au început înainte de prăbușirea bursei americane și primele semne au început din 1926 și nu din 1928, așa cum se mai descrie prin unele tratate istorice. Dezvoltarea sectorului militar nu se făcea în glumă.
Trebuie să dispară termenul de Marea Criză Economică și să se spună ce s-a întâmplat în uzinele mecanice speciale, modul în care au fost tocate resursele financiare și naturale pentru producerea și apoi utilizarea flotei de crucișătoare ușoare.
Problema de netrecut constă în faptul că timp de decenii s-a zis că a fost recesiune din cauza viciilor sistemului capitalist și acum este prea greu să se spună adevărul. Nu funcționau uzinele mecanice, dar o navă tip Leander ajungea la o lungime de 169,1 m și putea să ajungă la peste 10.000 km de propria bază. Petrolul permitea proiectarea forței la distanță, dar Londra era obligată să importe întreaga cantitate și dezvoltarea unei întregi industrii costa scump. Crucișătoarele din Clasa Town puteau să primească în rezervoare și 2.400 t de combustibil pentru o misiune.
Se zice că era criză, dar vapoarele Belfast și Edinburgh au fost primite în rândurile flotei aproape de începerea războiului mondial și aveau o lungime a corpului de 187 m. Artileria de la bord a fost sporită pe măsură ce timpul a trecut și cele 10 unități din Clasa Town au primit fiecare câte 12 tunuri de calibrul 152 mm. Era o putere de foc ce putea să devasteze puntea unui crucișător greu. O singură salvă însemna lansarea a 609,6 kg de proiectile. Astfel de muniție era realizată în puține state ale lumii și implica oțel de înaltă calitate dacă erau perforante. Nici cele explozive nu erau ieftine și ușor de fabricat.
Informațiile publicate în mediul virtual amintesc că o navă din Clasa Town era prețuită la 2,1 milioane de lire sterline, dar se adăugau costurile pentru aducerea în stare de luptă.
Vapoarele militare au fost dezvoltate în era zisă de recesiune și au contribuit din plin la tulburările economice. Industria grea nu ducea însă lipsă de comenzi și erau cerute componente ce nu se comparau din punct de vedere calitativ cu cele din Primul Război Mondial. Londra chiar a dus o politică de renunțare la navele ce fuseseră asamblate înainte de 1914, cele ce erau definite drept uzate moral. Eventualele modernizări ar fi costat prea mult și n-ar fi asigurat eficiență ucigătoare după gustul militarilor. Politicienii erau deosebit de pasionați și de eficiență economică în domeniul distrugerilor.
Crucișătoarele ușoare au fost folosite intens după comisionare pentru instruirea echipajelor. Royal Navy trebuia să fie în fruntea competiției ce avea drept scop stăpânirea mărilor și erau efectuate manevre în Oceanul Indian și în Marea Mediterană. Nu se făcea pic de economie și erau deplasate escadre întregi. Timpul nu mai avea răbdare pentru oamenii de rând.
Sursă imagine: Flickr