S-a tot scris despre faptul că Marea Criză Economică a fost provocată de prăbușirea bursei din New York și a fost apoi un prăpăd universal. Industria grea a suferit din cauza lipsei de comenzi. Nici celelalte domenii de activitate n-au asigurat un progres economic și nivelul de trai a scăzut dramatic. A fost un rău din care a rezultat un război planetar în 1939. Viciile sistemului capitalist de producție au dus la o catastrofă planetară și conducătorii din epocă doar au putut să limiteze efectele unui adevărat seism economic, social și politic.

Repetarea acelorași idei poare să indice o intenție de camuflare a ceea ce s-a întâmplat în realitate. Generații de istorici au inventat, răspândit și repetat idei despre cum sistemul economic capitalist a nenorocit societatea. Se uită să se spună ce fel de comenzi aveau uzinele mecanice și chimice ale epocii.

Statul sovietic a început în 1927 o industrializare forțată și a fost dată ca model de interes pentru binele oamenilor din lagărul socialist. Combinate uriașe au fost ridicate și îmbâcseau atmosfera cu nori negri de fum ucigător. Era bine și mulți specialiști și oameni de rând plâng după industria stalinistă.

Realitatea crudă a fost că în 1932, an de criză, au fost trimise trupelor 396 de tancuri BT-2. Erau mașini rapide și dotate cu tunuri de calibrul 37 mm. Se poate spune că erau puține și nu afectau economia unui colos precum Uniunea Sovietică. Mașinile produse echivalau cu două divizii și erau deosebit de scumpe deoarece erau tancuri de cavalerie. Erau concepute special pentru cucerirea rapidă a statelor vecine, ceea ce se numea operațiune în adâncimea teritoriului inamic. Urmau să fie instrumente ale revoluției mondiale sau în transformarea întregii planete într-un lagăr socialist. Modelul stalinist a fost conceput numai pentru ofensivă și încă nu apăruse Hitler pentru a amenința Uniunea Sovietică. Noile mașini militare erau consumatoare de benzină și statul sovietic a trebuit să asigure rafinarea petrolului în cantități din ce în ce mai mari, mai ales că motoarele necesitau și ulei special pentru ungerea pieselor în mișcare. Tancul era însă inutil dacă nu era însoțit de camioane pentru deplasarea combustibilului, a muniției și a oamenilor în timpul manevrelor în adâncimea teritoriului inamic. A fost normal ca populația să nu simtă o creștere a nivelului de trai decât în orașele cu uzine dezvoltate după planuri rigide de stat. Au fost luate cerealele necesare locuitorilor din mediul rural și au fost folosite pentru a susține efortul de industrializare și înarmare. Nu s-a făcut economie când a venit vorba de industria cu destinație specială. A urmat o înfometare în masă a locuitorilor din ținuturile fertile ale Ucrainei, un grătar tradițional al lumii rusești, și milioane de persoane au murit în ceea ce se numește astăzi Holodomor. A fost un masacru politic de dragul armelor și Stalin nu era omul care să se oprească la jumătatea drumului. Dezastrul demografic a fost recunoscut chiar și autoritățile din Rusia, cea care se proclamă moștenitoarea lagărului comunist.

Un istoric conservator va spune că n-ar fi putut niște tancuri micuțe să provoace mari probleme în economia Uniunii Sovietice și în cea mondială, că totul a plecat de la viciile sistemului de producție de tip capitalist. Problema era că n-au fost numai 396 de BT-2. Au mai fost asamblate 224 de exemplare în cursul anului 1933, ceea ce a însemnat un adevărat coșmar industrial și logistic. Au rezultat 624 de tancuri rapide în doi ani sau echivalentul a trei divizii complete. Erau costuri fantastice într-o epocă definită drept de recesiune. Germania, democratică și apoi nazistă din 30 ianuarie 1933, nu avea încă tancuri și Franța avea mase de Renault FT-18, adică din mașinile care au reprezentat primul blindat cu siluetă specifică. Acestea abia se deplasau pe drumuri bune și cu greu ar fi reprezentat un pericol pentru lagărul socialist.

BT-2 era un tanc de cavalerie ce folosea un motor de avion pentru a putea să atingă viteze și de peste 100 km/h în condiții de drum foarte bun. S-a ales soluția folosirii unui astfel de grup propulsor scump pentru a se putea dezvolta viteze la care generalii imperialiști nu se gândeau nici măcar prin studiile teoretice de artă militară. Apărea însă o mare problemă: consumul ridicat de combustibil. O singură mașină de luptă necesita un plin de 400 de litri de benzină și consumul creștea dacă motorul era folosit în condiții de front. Un teren greu implica arderea rezervelor de carburant doar pe o sută de kilometri. Dacă pe vremuri armatele erau urmate de lungi coloane de care de aprovizionare, batalioanele de tancuri necesitau vagoane de petrol și convoaie de autocisterne, mașini specializate scumpe și care nu mai ajungeau în economie decât dacă autoritățile le considerau uzate moral și fizic. Un astfel de mijloc de transport genera propriul consum de petrol și statul sovietic a trebuit să dezvolte domeniul extracției și al rafinării aurului negru. Populația definită drept sovietică nu prea avea ocazia să vadă produsele descrise minunat de agenții aparatului de propagandă.

Politica de înarmare și zisele elite conducătoare ale epocii au fost cauzele principale care au dus la recesiune și exemplul sovietic a fost cel mai vizibil.

S-a inventat și rafinat povestea cu Marea Criză Economică pentru a ascunde acțiunile criminale ale autorităților timpului. Istoricii încă acoperă din conservatorism sau zisă corectitudine politică faptele unor lideri politici care au făcut totul împotriva popoarelor.

Uniunea Sovietică era un colos la nivel planetar și trecerea din 1927 la politica de industrializare forțată a însemnat dezvoltarea unei adevărate tornade care a aspirat resursele sovietice și pe cele din lumea capitalistă. Mărfurile nu mai circulau prin circuitele obișnuite pentru a satisface nevoile populațiilor, ci se scurgeau spre industria cu destinație specială și astfel apăreau lipsurile din regiuni întregi. Prosperau orașele care erau strâns legate de uzinele industriei grele.

Sursă imagine: Library of Congress