S-a scris mult la nivel planetar că a fost o recesiune cumplită care a pornit din SUA în octombrie 1929 și a avut efecte până la declanșarea conflictului mondial. A fost un marasm din care s-a ieșit doar în urma uriașelor comenzi cu destinație militară. Istoricii comuniști au reușit să precizeze și când s-a încheiat cea mai dură fază a fenomenului economic: venirea la putere a lui Adolf Hitler. Fenomenul a fost descris pe larg de specialiști, cei care au subliniat falimentele în masă, șomajul sporit și prăbușirea nivelului de trai.
Realitatea a fost că în România Mare se realizau producții uimitoare pentru orice analist din domeniul afacerilor și aurul era la mare căutare în perioada interbelică. Minele din munții Carpați au dat în anul 1926 1.731 kg de aur fin și a fost o producție bună dintr-o perioadă definită drept de avânt economic. Metalul strălucitor lua însă mințile celor bogați și cererea a fost în continuare mare. Au fost scoase din adâncuri 2.213 kg și piața a oferit mai puțini bani pe unitatea de masă.
Ar fi fost normal ca în primul an de recesiune să scadă cererea, dar piața românească nu cunoștea ideea de supraproducție, ci era o lipsă de metal prețios până la nivelul țăranului de rând ce dorea cel puțin un bănuț lucitor.
Era din ce în ce mai bine în țară și minerii erau disperați să sfărâme rocile dure pentru găsirea unor grame de aur. Economiștii au scris că nu era producție în statele cu industrie, dar în România statul și populația nu mai știau cum să facă rost de aur. Se plângeau specialiștii de lipsa de mărfuri cu glas de foc, dar din rafinăriile românești au plecat spre clienți 3.191 kg de aur fin ce era prețuit la peste 354,5 milioane de lei ai vremii. Este interesant de observat că a fost o producție sporită, dar istoricii au tot scris că era sărăcie și lipsă de aur și capital. Anul 1932 a fost definit drept unui dintre cei mai grei din era de recesiune.
Metalul prețios nu se exploata în multe regiuni din Europa și era normal să fie căutat cu disperare de băncile centrale, cele care stabileau valoarea monedelor în funcție de stocurile de aur. Minele românești au avut o producție aproape dublă în 1932 și totuși se scrie despre lipsuri și recesiune în continuare.
Anul 1938, definit drept cel mai bun din punct de vedere economic din perioada burgheză internelică, a fost cel în care s-a reușit purificarea a 4.912 kg de metal prețios până la titlul de aur fin. A fost mărit și prețul mediu până la 153.333 lei. Valoarea totală raportată de autorități era de 753.171.696 lei și era mai mult decât dublă decât cea înregistrată în 1932. Oare până când?
Minerii au asigurat producții frumoase de aur, dar politicienii timpului provocau cheltuieli publice exagerate în domeniul militar și era normal să fie lipsuri pentru o parte din populație. Fenomenul era intensificat de la an la an și armele au ieșit la lumină începând din septembrie 1939. Nu erau mijloace de distrugere ieftine și un vapor militar costa o avere.
Sursă imagine: Pixabay