Recesiunea pornită după prăbușirea bursei din New York în octombrie 1929 părea să fie ceva ușor de oprit, dar specialiștii au spus că a pornit din cauza viciilor sistemului economic capitalist și timp de un deceniu a făcut ravagii. Îndeosebi industria grea a suferit din cauza lipsei de comenzi.

Concluziile istoricilor au fost repetate timp de decenii și au devenit adevăr științific de necontestat. Interesant este că datele au fost publicate de la începuturile fenomenului și apoi s-au tot strâns, dar autorii de articole, studii, documentare și cărți au rămas pe aceeași linie clasică. Au avut dreptate absolută atunci când au scris că a fost supraproducție și că au apărut primele semne ale recesiunii încă din anul 1928.

Autoritățile din Italia au cerut firmelor particulare să pună în 1928 chilele a patru crucișătoare ușoare, vapoare militare ce puteau duce la îndeplinire o gamă largă de misiuni de luptă. Se poate spune că statul fascist avea probleme financiare, dar nu se precizează de ce. Era criza de vină. Totuși, patru exemplare nu erau suficiente pentru scăderea nivelului de trai. Experții conservatori trebuie să observe că Mussolini a cerut și a primit o întreagă flotă de crucișătoare ușoare în încercarea de dominare a Mării Mediterane. Au fost recepționate până la 1 decembrie 1937 12 vapoare de luptă despre care nu se poate spune că aduceau vreun venit. Dimpotrivă. Erau un coșmar logistic, dar proiectarea forței la distanță implică sacrificii la capitolele finanțe, resurse naturale și energie.

Chiar și această flotă nu pare suficientă pentru a convinge un conservator că recesiunea ce atingea masele populare și bugete nu avea legătură cu prăbușirea simbolului capitalismului agresiv american și că problema era mai veche și răspândită universal. Autoritățile de la Londra au fost și mai dornice cu marina militară și au fost primite în rândurile Royal Navy 22 de exemplare in perioada 1930 – 1939.

Au costat o avere cele 34 de unități lansate și erau mașini grele ce puneau în mișcare întreaga economie a statelor. Industria trebuia să asigure oțeluri speciale, cupru, zinc, plumb sau instrumente optice pentru observare și dirijarea focului de artilerie. Tunurile de la bord erau protejate cu cuirase din oțel special tratat și piesele de artilerie navală. Puține state din lume aveau capacități industriale care să poată realiza plăci de blindaj. Aparatura electronică de la bord era perfecționată de la un model la altul. Calitatea armamentului a fost îmbunătățită astfel încât să poată fi atacate ținte cuirasate și avioane rapide. Toate dotările erau de calitate superioare și costau munți de bani.

Crucișătoarele ușoare erau cetăți plutitoare rapide și erau ideale pentru proiectarea forței la distanță pe oceanele planetei datorită combinației dintre viteză, putere de foc și autonomie. Au ieșit la lumină încă din septembrie 1939 și au fost renumite în timpul luptelor. Istoricii nu îndrăznesc să spună adevărul și au inventat termenul de Marea Criză Economică pentru a ascunde adevăratele preocupări ale celor de la putere. Cum s-a început cu o teză lansată de specialiști cu reputație deosebită, poveștile din perioada interbelică au fost preluate și amplificate de cei care au dorit ceva glorie și ascensiune socială. Spunerea adevărului fără ură și părtinire nu era considerată utilă pentru propriile interese și nu era corectă din punct de vedere politic.

Economia interbelică era deja una globalizată și construirea unor vapoare militare genera adevărate găuri negre ce apoi se mișcau pe fața planetei în funcție de dorințele politicienilor. Industria grea producea mașini militare ce destabilizau bugetele din ținuturi întregi sau pe cel al statelor. Criza a fost provocată de cei de la putere și n-a avut legătură cu economia de tip capitalist.

Orice specialist conservator va spune că numai 34 de crucișătoare ușoare construite în perioada 1928 - 1939 nu puteau contribui la o criză pentru populația de rând. Doar viciile capitalismului au adus nenorociri pentru oamenii ce nu mai aveau surse de venit. Conducerea de la Paris a cerut de la șantierele navale realizarea Clasei La Galissonnière și au fost realizate în perioada 1931 – 1937 șase unități ce dispuneau de o puternică artilerie compusă din câte nouă tunuri de calibrul 152 mm. Cuirasa putea să atingă o grosime de 105 mm. Au fost o perfecționare a modelului Émile Bertin, crucișător ce a fost început drept unitate de antrenament pentru constructori și dispunea de o artilerie principală similară. Era concepută astfel încât să execute foc concentrat în prova și în borduri. Era o noutate prin tunurile montate la bord și care s-au dovedit un succes. Se zice că era recesiune, dar a rezultat o flotă compusă din șapte unități. Artileria antiaeriană era compusă din tunuri de calibrul 90 mm ce erau de construcție specială pentru a rezista la presiunile pulberilor de propulsie. Industria a livrat câte opt piese de fiecare navă. Erau capabile să facă față celor cinci unități lansate de Germania începând din 1926. Statul învins în prima conflagrație mondială a dezvoltat o flotă militară redusă din cauza interdicțiilor impuse în 1919 prin tratatul de pace, dar tot a dezvoltat probleme financiare. Costurile erau deosebite.

Industria grea a marilor puteri furniza crucișătoare ușoare ce conduceau flotile de distrugătoare noi. Istoricii și economiștii tot spun că nu erau comenzi pentru fabrici, dar au fost cam multe solicitări din partea autorităților pentru obiecte speciale. Studiile pe această temă a începerii războiului mondial încă din 1926 vor continua și vor demola mai multe mituri ale istoriografiei mondiale.

Sursă imagine: NARA & DVIDS Public Domain Archive