Armistițiul din 11 noiembrie 1918 părea să fie începutul unei epoci în care să fie adusă prosperitate și fericire după ce fabricile au fost trecute la producția de mărfuri civile. Orice minune nu ține mult timp. Fenomenul economic devastator ar fi pornit de la prăbușirea bursei din New York în octombrie 1929 și apoi tot sistemul capitalist s-a prăbușit ca un castel din cărți de joc. A ținut un deceniu și a dus la un nou război planetar. Industria grea a suferit din cauza lipsei de comenzi și construcțiile au fost practic oprite. A fost un rău universal și n-a putut fi oprit de elitele vremii. Politicienii și savanții renumiți au venit cu proiecte și acțiuni pentru a redresa economia mondială, dar nu s-a putut face prea mult în fața unui val nimicitor. Omul nu avea suficientă putere pentru a rezista valurilor produse de imperfectul sistem de producție capitalist.

Povestea a fost repetată până când a devenit adevăr istoric de necontestat și multe cariere au fost clădite pe descrierile ilustrate cu poze potrivite. Politicienii și istoricii au avut ceva de ascuns și au insistat cu mitul despre recesiunea pornită din cauza lipsei de comenzi pentru fabricile industriei constructoare de mașini.

Cartușul francez pentru infanteria modernă

Adevărul ascuns cu grijă de aproape un secol se referă la excedentul de comenzi pentru uzinele mecanice, cele ce nu produceau însă pentru populație. Guvernele se lansau în cheltuieli enorme cu destinație militară, cele ce erau găuri negre pentru bugetele statelor. Conducerea de la Paris a decis că este timpul să fie schimbat cartușul de calibrul 8 mm, cel ce făcuse frontul Primului Război Mondial, cu cel de calibrul 7,5 mm, model 1929. Acesta se potrivea perfect cu armele automate și a fost standardizat pentru a se asigura distribuirea pentru puști și arme automate. Trebuia să fie livrat pentru o întreagă armată și cererea a fost copleșitoare pentru fabrici. A trebuit să fie păstrat cartușul Lebel pentru ca infanteria să dispună de munițiile necesare unui conflict de amploare.

Văzduhul devenea neiertător și apărarea antiaeriană avea nevoie de arme automate

Glonțul de 7,5 mm a fost de calitate, dar nu era suficient de puternic împotriva mașinilor ce se înmulțeau și s-a cerut unul mai greu. A fost adoptat din 1929 cartușul de calibrul 13,2 mm împreună cu mitraliera ce urma să asigure și acoperirea trupelor împotriva avioanelor ce s-ar fi apropiat sub 2.000 m. Erau utile și dacă erau dispuse în cazematele Liniei Maginot. Industria a trebuit să asigure livrările de arme și muniții necesare unei oștiri în campanie. Au fost distribuite și pe navele militare în sistem cu două țevi în vederea sporirii cadenței. Luptele se duceau din ce în ce în timp mai scurt. Mitralierele de calibrul 13,2 mm aveau nevoie de cartușe ce cântăreau 122 de grame și stocurile pregătite pentru apărarea antiaeriană a unei nave puteau ajunge la 2.000 de focuri pentru o piesă.

Gurile de foc pot fi considerate mici și ușoare în raport cu potențialul unei economii, dar implicau utilizarea unor materiale de calitate deosebită. Muniția necesita cantități importante de oțel, plumb, zinc, cupru și pulberi de propulsie. Vopseaua specială era folosită pentru asigurarea păstrării în timp și definirea tipului de cartuș.

Industria franceză a produs mult armament pentru înzestrarea infanteriei și tot n-a reușit să acopere necesarul până la declanșarea ostilităților cu Germania. Arsenalele din epoca zisă de recesiune au funcționat la capacitate. Istoricii au putut să inventeze legenda despre lipsa de activitate și, prin repetare insistentă, au reușit să convingă masele că o funcționare proastă a sistemului capitalist a dus la prăbușirea afacerilor. Elitele vremii au scăpat de acuzații și chiar au putut să pozeze în salvatorii popoarelor. Din păcate, acțiunile lor au fost deosebit de reușite și a rezultat un nou conflict mondial. Salvatorii pot fi dușmanii popoarelor.

Produsele de recesiune cuceresc piața mondială

Istoricii conservatori vor scrie că nu puteau fi afectate afacerile doar de livrările pentru forțele militare franceze. Modelul oferit de Paris a fost copiat în Italia și a apărut mitraliera Breda model 1931 și rezerva de cartușe era de 1.500 pentru fiecare armă de la bordul vapoarelor. Dacă în Franța unii generali au considerat că proiectilele sunt prea grele și ar putea să rănească militarii în timpul căderii, conducerea de la Tokyo a fost impresionată de performanțele invenției firmei Hotchkiss. A fost analizată de către specialiștii din Extremul Orient au considerat-o utilă pentru protejarea unităților flotei. A fost adoptată în 1933 și erau necesare câte 2.500 de lovituri pentru fiecare armă automată. Erau oferite militarilor în patru variante: perforant, incendiar, trasor și de exercițiu. Mitraliera era astfel răspândită la nivel mondial și era un consumator lacom de materiale.

Nici US Navy nu se lasă

SUA avea pretenții să fie în fruntea cursei pentru înarmare navală și nu putea Washingtonul să rămână pasiv când concurența producea noi modele de avioane. Industria a început să furnizeze mitralierele M2 de calibrul 12,7 mm și fiecare primea benzi cu cartușe de câte 116 grame. Puterea de foc era devastatoare și mitraliera a rămas în uz și astăzi în diferite variante și cu modernizările impuse de evoluțiile aduse de cercetarea în domeniul aliajelor. Gloanțele străpungeau fără probleme fuzelajele din lemn și pânză, dar începeau să aibă probleme cu structurile metalice după 1939. A fost necesară trecerea la tunurile automate de calibre mici.

Concluzii

Trebuie să dispară legenda că nu s-a muncit în perioada interbelică și că n-au fost investiții, dar pregătirile militare au înghițit cele mai bune materii prime, forță de muncă și energie.

Epoca de recesiune a fost cea în care au fost dezvoltate în Franța sisteme de arme care au revoluționat lupta de infanterie și au fost utilizate mult timp după încetarea conflictului mondial. Economia a produs, dar populația nu putea să beneficieze de mărfurile finale. Sute de milioane de cartușe erau livrate către depozite și antrenamente. Erau mărunte la prima vedere, dar numărul producea masa.

Politicienii din toată lumea nu se mai săturau de gloanțe perfecționate și poftele lor au dus la sărăcie pentru unii locuitori ai planetei și apoi la un război devastator începând din 1 septembrie 1939. Antrenamente au fost după 1929 prin diferite regiuni pentru că nimic nu se compara cu testarea produselor industriale pe corpul omenesc.

Trebuie să dispară teoria despre Marea Criză Economică generatoare de război mondial! Politicienii au provocat o cursă a înarmărilor care a dus la sărăcie pentru unele categorii de populație, dar acestea erau simple detalii pentru cei care ajungeau cumva în sferele înalte ale puterii.

Sursă imagine: Wikipedia