Vestimentația reprezintă un element notabil din viața cotidiană a oamenilor, ce reflectă categoria socială a persoanelor în cadrul comunității. În perioada interbelică, îmbrăcămintea se diferenția de la o zonă geografică la alta, românii fiind nevoiți să-și adapteze ținuta la cele patru anotimpuri, însă vestimentația varia și în funcție de gândirea și de percepția persoanei, precum și de posibilitățile materiale ale acesteia¹

Vestimentația din mediul urban în ceea ce-i privește pe bărbați era diferită față de cea din mediul rural. La sate, vestimentația era confecționată în casă. În mediul rural, bărbații purtau obiecte vestimentare realizate din diferite materiale precum cămăși din in, pantaloni și flanele din lână, cojoace din blană, căciuli din blană de miel sau opinci din piele de porc sau vițel².

Costumul popular era purtat de persoanele mai în vârstă mai ales atunci când mergeau la biserică sau la horă. Treptat, hainele confecționate în gospodării au început să fie înlocuite cu cele produse în fabrică, care erau mai ușor de achiziționat și care reprezentau procesul de modernizare ce avea loc în mediul rural³. În această perioadă, vestimentația a început să oscileze între tradiționalism și modernitate iar tinerii au decis să renunțe la hainele tradiționale, optând să achiziționeze haine nemțești din diverse prăvălii⁴. Din categoria hainelor nemțești făceau parte vestonul, bocancii și pălăria, iar adoptarea lor de către tinerii săteni nu era simpatizată de către bătrâni, deoarece evidențiau trăsăturile procesului de modernizare ce începea în lumea satului și îndepărtarea tradițiilor străvechi. În ceea ce privește vestimentația de cununie, se întâmplă destul de rar ca mirele și mireasa să poarte în ziua nunții lor costume populare, aceștia preferând să -și achiziționeze de la oraș îmbrăcămintea pentru ziua cea mare.

Dacă la sate îmbrăcămintea tradițională se confrunta cu tendințele moderne, în mediul urban, vestimentația era mult mai variată. Hainele din perioada interbelică trebuia să le ofere bărbaților posibilitatea de a participa la diverse activități, și de a face față la diferite situații într-o ținută comodă și confortabilă. “În această perioadă pantalonii s-au strâmtat și s-au scurtat la glezne, dunga nu mai era laterală ci frontală, a început să fie purtată cureaua în loc de bretele, iar pardesiul avea diferite forme, de la cel de dimineață, scurt, cu maneca raglan, până la cel de seară, negru cu pelerine”⁵. Aceste modificări ne arată că după Primul Război Mondial au apărut anumite schimbări în materie de modă în spațiul românesc, pe care oamenii din mediul urban le-au acceptat și le-au preluat în stilul lor vestimentar.

Deși unii bărbați s-au îndreptat spre articolele vestimentare mai comode, precum pantofi, ghete, pălărie sau căciulă, bărbații care făceau parte din elita societății dețineau totuși ținute impecabile:“aceștia purtau pantaloni cu manșetă, ghete de lac, cămăși albe care la manșetă se încheiau cu butoni, cravată cu picățele ce era prinsă cu un ac încrustat cu pietre prețioase, ceas de buzunar cu lanț de aur sau de argint și baston cu cap de fildeș”⁶.

Ținutele ireproșabile reflectau categoria socială din care domnii făceau parte precum și statutul pe care îl dețineau în cadrul societății. Domnii din înalta societate participau la diferite festivități, iar la aceste evenimente importante alegeau să poarte întotdeauna smoching, cămașă alba și papion.

Bărbații care purtau barbă obișnuiau să aibă întotdeauna un piepten de argint, pe care să-l folosească ostentativ, astfel încât cei din jur să observe și să aprecize calitatea acestuia⁷.

În perioada interbelică existau numeroase străzi ce nu erau asfaltate, iar încălțămintea se umplea de praf, motiv pentru care, oamenii din elita societății apelau la lustragiii ce se aflau în preajma locurilor pe care le frecventau, precum restaurante, teatre, gări și cinematografe⁸.

Pe langă persoanele care purtau ținute minuțios confecționate existau și bărbați ce adoptau un stil extravagant. Acești bărbați tineri care de obicei făceau parte din breasla actorilor sau a scriitorilor purtau cămăși colorate, pantofi roșii sau galbeni, haine în carouri și pălărie albă a la Maurice Chevalier⁹.

Bărbații care făceau parte din categoria medie a societății nu-și permiteau să aibă un croitor propriu care să-le cunoască preferințele în materie de modă ci își cumpărau unul dintre costumele de serie din magazinele de confecții. Funcționarii erau unii dintre cei care obișnuiau să-și achiziționeze costume din aceste magazine.

Bărbații din înalta clasă socială țineau cont de anumite tendințe în materie de modă, iar aceaștia nu plecau niciodată în oraș cu capul descoperit, fără haină și cravată chiar dacă era foarte cald¹⁰. În această perioadă, magazinele de pălării au înregistrat vânzări colosale, primăvara și toamna purtându-se pălării groase iar vara cererea fiind mai ales pentru pălăriile de pai.

Tinerii nu au adoptat doar piese de vestimentație nou apărute pentru ieșirile în oras ci și ținute pentru a petrece timpul acasă. În ceea ce privește ținuta pe care bărbații o purtau acasă, aceasta era formată din halate lungi, de mătase sau din stofă și din papuci comozi. De asemenea pijamaua formată din bluză și pantaloni era prezentă în garderoba bărbaților tineri, cei bătrâni preferând să poarte în continuare cămășile lungi ce la gât se încheiau cu un șnur.

Bărbații acordau o atenție deosebită esteticii, motiv pentru care au decis să-și tundă barba, să poarte părul tuns scurt și să se bărbierească la frizer. De asemenea pentru a avea un aspect elegant, pe lângă hainele de foarte bună calitate, bărbații obișnuiau să folosească parfumul și să -și aplice briantină pe par¹¹.

Moda în perioada de după război a fost într-o continuă schimbare iar barbatii au îmbrățisat noile tendințe ce au pătruns în spațiul românesc și și-au adaptat ținutele astfel încât elementele pătrunse din Occident să le ofere o notă de eleganță stilului lor vestimentar.

Așadar, în perioada interbelică barbatii care făceau parte din înalta societate românească au dorit să adopte elementele de noutate din Occident în ceea ce privește moda ,astfel încât ținutele lor să le reflecte condiția socială și categoria distinsă din care făceau parte.

Referințe

¹ Ioan scurtu, Istoria civilizatiei romanesti, Perioada interbelica ( 1918-1940), București, Editura Enciclopedică, 2009, p. 195.

² Ioan Scurtu, Viața cotidiană a românilor în perioada interbelică, București Editura Rao, , 2001, p 184.

³ Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, Istoria românilor in secolul XX (1918-1948), București, Editura Paideia, 1999, p.81.

⁴ Ioan Scurtu, Viața cotidiană a românilor în perioada interbelică, București, Editura Rao, 2001, p 186.

⁵ Stefania Ciubotaru, Viața cotidiană la curtea regală a României(1914-1947), București, Editura Cartex, 2011, p.322.

⁶ Ioan Scurtu, Istoria Românilor, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 2003, p.165.

⁷ Ioan Scurtu, Istoria Românilor, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 2003, p.165.

⁸ Ioan Scurtu, Istoria civilizatiei romanesti, Perioada interbelica (1918-1940), București, Editura Enciclopedică, 2009, p. 198.

⁹ Ioan Scurtu, Istoria Românilor, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 2003, p. 165.

¹⁰ Ioan Scurtu, Istoria civilizatiei romanesti, Perioada interbelica (1918-1940), București, Editura Enciclopedică, 2009, p.199.

¹¹ Briantina, s. f. Produs cosmetic gras, lichid sau de consistența unei paste, care servește pentru a da strălucire părului.

Bibliografie

1. Ciubotaru, Stefania, Viața cotidiană la curtea regală a României( 1914-1947), București, Editura Cartex, 2011.

2. Scurtu Ioan, Buzatu Gheorghe - Istoria românilor in secolul XX ( 1918-1948), Bucuresti, Editura Paideia, 1999.

3. Scurtu, Ioan, Istoria civilizatiei romanesti, Perioada interbelica (1918-1940), București, Editura Enciclopedică, 2009.

4. Scurtu, Ioan, Istoria Românilor, București, Editura Enciclopedica, 2003.

5. Scurtu, Ioan, Viața cotidiană a românilor în perioada interbelică, București, Editura Rao, 2001.