Istoricii din spațiul românesc au publicat și multe lucrări scrise în funcție de indicațiile politice din epocă și au apărut interpretări care nu aveau vreo urmă de legătură cu ceea ce s-a petrecut în trecut. Multă vreme s-a scris despre invazia romană și modul în care ținuturile de la nord de Dunăre au fost jefuite de către ocupantul care avea o armată bine dotată cu armament de calitate.
Tezaurele descoperite în spațiul Olteniei demonstrează că realitatea a fost complet diferită de ceea ce sugerau adepții mișcării socialiste. Regiunea de la sud de Carpați a cunoscut o înflorire economică și oamenii locului strângeau averi frumoase și pe care le depozitau în vase ceramice, departe de ochii celor care se uitau la arginți.
Acumulările de monedă erau efectuate din punct de vedere calitativ, dar erau strânse și piesele aflate în circulație pe piață. Era cunoscută tendința statului roman de devalorizare a pieselor din argint prin reducerea masei sau prin diminuarea conținutului de metal prețios. A fost descoperit pe teritoriul localității Amărăștii de Jos un tezaur cu 1.333 de monede, de la împăratul Titus la Gordian al III-lea. Oamenii vremii au strâns o sumă frumoasă și au început cu denari din timpul dinastiei Flavia, ceea ce indica o pătrundere a circulației monetare încă de dinainte de cucerirea romană. Cum autoritățile de la Roma aveau obiceiul să reutilizeze banii vechi pentru a obține mai multe piese prin reducerea cantității de metal prețios sau a masei, este evident că dacii au ținut metalul de calitate în familie și-l foloseau doar atunci când erau situații critice sau la moșteniri.
Un singur tezaur nu este suficient pentru a demonstra ceva, dar lista alcătuită de arheologul Dumitru Tudor mai prezintă și concentrarea monetară de la Bălești, Gorj. Erau 350 de piese din argint ce începeau cu Vespasian și se terminau la emitentul Gordianus al III-lea. Mai mare decât amândouă la un loc a fost comoara denumită Bârca III, Dolj, cea care avea 1.921 de piese și ultima era de la Philippus Arabs
Perioada romană din istoria dacilor a fost una de prosperitate în raport cu ceea ce a fost înainte de 101, dar s-ar fi putut și mai bine pentru aproape toată populația. Prosperitatea comunităților a atras invidia barbarilor din preajma imperiului și o puternică invazie a distrus fericirea localnicilor pe la jumătatea secolului al III-lea. Chiar dacă stăpânirea romană s-a menținut la nord de fluviu până la retragerea aureliană, viața n-a mai fost ca înainte și s-a demonstrat că oamenii nu gândesc și au rămas la instinctele primare de prădători. A urmat un mileniu până când la sud de Carpați a început munca de refacere a civilizației, dar procesul a fost încetinit de apariția altor nomazi dornici de jaf.
Sursă imagine: Wikimedia Commons