Numărul 22, Istorie medievală

Mierea Moldovei era dulce și pentru ieniceri

Relațiile cu Imperiul otoman au fost de la început conflictuale din cauza dorinței de expansiune la nivel planetar în numele unei religii monoteiste ce nu ținea cont de numărul de victime. Armatele Țărilor Române au rezistat cât timp au avut conducători hotărâți și pricepuți, dar luptele dintre diferiții pretendenți la tron au dus la o decădere rapidă. Nu se învăța ceva din lecțiile trecutului și mereu se găsea prilej de războaie în care erau invitate și forțe militare străine.

Domnitorii români au făcut totul pentru a rămâne la putere și lingușirea pe lângă sultan a fost împinsă până la a da pe nimic ceea ce aveau cele două state mai de valoare. O metodă de menținere pe tron a constat din oferirea de miere pentru bucătăria sultanului. S-a adăugat în timp și ceară de calitate pentru a se putea face sisteme de iluminat prin vastele săli ale seraiului împărătesc. Dacă s-a oferit o dată ceva, padișahul considera deja că este tradiție și se cerea în fiecare an aprovizionarea cuhniei.

Voievodul Vasile Lupu era pasionat de putere și dorea cu orice preț să se mențină în scaunul domnesc și chiar să obțină controlul asupra Țării Românești. Era prea bun traiul în huzur pentru a se renunța la sceptru. Trimiterea de miere și ceară trebuia să fie efectuată cu punctualitate pentru ca nu cumva sultanul Murad al IV-lea să se supere. Era un om deosebit de crud și nu trebuie să i se greșească. La fiecare livrare era cerută dovadă scrisă de predare a întregii cantități de produse către reprezentantul otoman, dar prin 1637 o căpetenie de ieniceri și-a permis să rețină multă miere și ceară.

Sultanul a trimis poruncă să fie adus Mehmed, cel care-i comanda pe ieniceri în provincia Hârșova, și nu i-a fost prea bine. Documentul nu precizează soarta celui care a îndrăznit să se atingă de bunurile padișahului. Un rob umil nu putea să aibă o soartă fericită în fața lui Murad al IV-lea.

Interesant este că hoția în Imperiul otoman era întinsă până la cel mai înalt nivel și nici măcar persoana sultanului nu era respectată de cei plini de pofte. Documentul din 1637, publicat de istoricul Tahsin Gemil, demonstrează că orice stat, indiferent cât de puternic ar fi, se prăbușește în urma acțiunii forțelor distructive din interior, persoanele lipsite de valoare dorind cu orice preț să trăiască în lux și să ocupe poziții cât mai înalte.

Sursă imagine: How Stuff Works?