Generalii germani au decis că este cazul să zdrobească în anul 1916 rezistența Franței, coloana vertebrală a Antantei, și au planificat o puternică ofensivă în regiunea Verdun, o poziție care avea importanță strategică și trebuia apărată cu orice preț. Zdrobirea diviziilor din zonă și a întăririlor ar fi dus în cele din urmă la prăbușirea moralului întregii armate. Luptele au început în februarie, dar francezii rezistau cu înverșunare prin aducerea de noi mari unități, periodic schimbate pentru refacere. Hemoragia de oameni era deosebită și nici consumurile de muniții nu erau reduse. Tirul îndelungat uza și tunurile scumpe.
Se aștepta o minune și aceasta a venit în noaptea de 27 spre 28 august 1916. Intrarea României în război a șocat Berlinul, împăratul fiind hotărât să se răzbune cumplit pe fostul aliat din 1883. S-a decis că Germania va prelua misiunea zdrobirii României cu orice preț și a fost formată Armata a IX-a germană. Orice este ușor și simplu pe hârtie, dar situația se complică pe teren. Au început să fie căutate trupele necesare și a fost găsită Divizia 187 infanterie prin Munți Vosges. Cum sectorul părea liniștit, a fost extrasă fără remușcări și urcată în trenuri cu destinația Transilvania. Locomotivele consumatoare de cărbuni prețioși au transportat cât mai repede posibil prețioasa încărcătură pentru sprijinirea batalioanelor austro – ungare de acoperire, cele ce pierdeau oameni zilnic și nu aveau vreo șansă să oprească valul românesc.
Mult mai periculos era Corpul Alpin Bavarez, format din bărbați obișnuiți cu muntele și care primiseră arme speciale și un antrenament deosebit. Executa acțiuni de asalt tocmai în zona Verdun și s-a considerat că poate să acționeze mult mai eficient în munții românești decât prin gropile de obuze din regiunea fortificată. A urmat scoaterea din front, probabil ceva completări cu oameni și arme noi în locul celor uzate și trimiterea spre est. Încă o divizie pleca din front și comandanții din regiunea Verdun au fost obligați să găsească înlocuitori sau să mărească sectoarele încredințate marilor unități.
Situația era deosebit de gravă pe Frontul de Vest, germanii fiind inferiori în ceea ce privește efectivele și dotarea cu armament. Dislocarea de divizii și tunuri ducea la o înclinare a balanței spre Antanta, cea care începea să formeze regimente cu o viteză uimitoare și industria punea la dispoziție tehnică nouă în cantități nebănuite de ofițerii imperiali. Armata germană a adoptat o atitudine defensivă la Verdun, ceea ce a permis trupelor franceze să recupereze cea mai mare parte a terenului pierdut și să consolideze pozițiile strategice.
Intrarea României în Primul Război Mondial a venit la momentul oportun și diviziile germane de infanterie au început să cedeze, luptele fiind oprite în decembrie 1916 din cauza condițiilor meteo și ambele tabere erau mulțumite cu rezultatele obținute. Frontul nu cedase în situația în care multe divizii au ajuns o umbră a ceea ce au fost înainte de 21 februarie 1916. Generalii au vrut mai mult, dar atât s-a putut în războiul industrial, cel în care contează mai mult producția industrială decât eroismul militarilor.
Istoricii din cadrul fostei Antante și chiar unii români au scris că intrarea în război a României n-a însemnat ceva deosebit la nivel continental, dar n-au luat în calcul faptul că germanii n-au mai reușit să formeze masa pe o direcție de ofensivă și pozițiile au rămas cam în aceleași zone. Nu pot recunoaște în ruptul capului că un stat mic a dat lovitura gravă unei alianțe ce avea în componență patru imperii. Un cartuș consumat în plus frânge echilibrul de forțe. Problema era că germanii foloseau muniție de calibrul 7,92 mm cu o masă de 24,1 g și nu făceau economie pe frontul românesc. Vagoanele transportau produsele speciale spre est și cartușele se pierdeau definitiv și nu se regăseau împotriva militarilor de pe Frontul de Vest. Problema era că se foloseau pe frontul românesc din Carpați și proiectile de calibrul 210 mm și decalajul dintre cele două tabere sporea pe măsură ce furia teutonică se manifesta din plin. Toți participanții la campania din 1916 amintesc de ploaia de gloanțe ce se atâtea asupra liniilor românești și nu se făcea economie de ceea ce părea lipsit de importanță ca masă. Partea proastă era că scădeau stocurile de fier, cupru, plumb, zinc și pulberi de propulsie, ceea ce nu puteau să ajungă în alte muniții.
Trebuie să se scrie cât mai explicit posibil că la 28 august 1916 echilibrul de forțe a fost rupt definitiv și situația s-a schimbat în favoarea Antantei, cea care organiza un asediu al Puterilor Centrale și putea să atace din orice direcție. Generalii aliați n-au știut să profite de superioritatea numerică și de eroismul militarilor români.
Se zice că s-a exagerat cu interpretările de tip comunist și naționalist despre evenimentele din timpul Campaniei din 1916, dar se poate constata că încă nu există interpretările corecte și nici nu prea este iubit adevărul științific.
Sursă imagine: Ziar Piatra-Neamț