Se tot discută despre examenul de bacalaureat şi despre rezultate, despre lipsa de perspectivă şi multe cele. Se ajunge de multe ori la concluzia că nu are rost să înveţi, că trebuie să te învârţi, să te descurci. Mare eroare! Istoria oferă exemplul unui popor urât din motive religioase, dar invidia pornea de la realizările intelectuale. Evreii au fost izolaţi, torturaţi sau ucişi, dar regii europeni şi sultanii otomani rămâneau uimiţi de performanţele din domeniul financiar. Parcă se lipeau banii de degetele zarafilor. Domeniul bancar implică multă ştiinţă, indiferent de nivelul de organizare. Chiar dacă existau mişcări antisemite, monarhii şi papii aveau medici evrei. Astăzi, piloţii evrei pot da clasă celor americani şi rachetele aer – aer sunt printre cele mai performante din lume. Instrucţia din aviaţia israeliană este extrem de dură, dar nu frica formează soldaţi buni. Piloţii sunt conştienţi că trebuie să fie cei mai performanţi pentru liniştea lor şi a familiilor. Revenind la învăţământul românesc, trebuie să subliniem că pentru rezultate nu sunt de vină cadrele didactice, indiferent de pregătirea lor. Avem nevoie de o schimbare a caracterelor, dar aceasta se face numai în perioade lungi de timp. Elevii români au aproape toate variantele de dezvoltare în ţară şi UE, trebuie doar voinţă de muncă şi de perfecţionare.
