Unii istorici trăiesc doar prin cultivarea unor idei lansate de propagandă, cu origine în ura împotriva popoarelor vecine. Nu contează decât denigrarea adversarilor sau a aliaţilor, ceea ce încalcă principiul fundamental al muncii cercetătorului trecutului, celebra formulă sine ira et studio. Astfel, o autoare din spaţiul fost sovietic a publicat la cererea redacţiei revistei Magazin istoric un articol despre imaginea românilor în Rusia. Trecând peste slaba realizare a materialului, practic o îmbinare de citate pline de ură, se încearcă lansarea unei puternice lovituri în prestigiu României. Se lansează teza că ţara aliată era plină de sifilitici şi boala a fost transmisă şi bravilor luptători sovietici. Un document românesc din 30 ianuarie 1945 vine să facă lumină în această problemă. În oraşul Tulcea existau mai multe spitale, unul fiind dedicat temutei boli venerice. Cum maladia venerică are mai multe faze (manifestarea vizibilă apărând după 2 – 6 luni dacă pacientul nu-şi ascunde simptomele de ruşine) şi poziţia instituţiei medicale în Dobrogea demonstrează că Armata Roşie avea o mare problemă sanitară. Mai mult. Pacienţii nu erau ţinuţi sub control şi puteau să infecteze populaţia românească. Amplasarea spitalului demonstrează că marele imperiu roşu dorea să mute bomba biologică peste graniţă. Trupele au venit infestate şi au vehiculat spirocheta prin toată Europa de Est.