Teoria istoriografică acceptată oficial spune că a fost o Mare Criză Economică începând din anul 1929 și, din cauza lipsurilor, au apărut tot felul de curente politice extremiste și astfel situația internațională a devenit din ce în ce mai inflamabilă și a urmat o nouă conflagrație planetară, mai devastatoare decât cea terminată în ziua de 11 noiembrie 1918.
Al Doilea Război Mondial a fost deosebit de studiat de către cei care au fost în grațiile autorităților și arhivele au fost deschise către anumite persoane de încredere. Situația a fost și mai grea în spațiul sovietic, bloc în care trebuia în mod obligatoriu să se scrie pe linia partidului unic. Aceasta era schimbată în funcție de cine ocupa Kremlinul și apoi cercetătorii se apucau și croșetau alt adevăr științific Evenimentele din 1989 au dus la deschiderea arhivelor, dar ușile permiteau doar trecerea persoanelor deosebit de fine și care aveau ,ajutoare” binevoitoare. Nici astăzi nu sunt libere complet arhivele și sunt puse tot felul de piedici administrative pentru a tăia cheful celor ce vor să vadă urmele trecutului.
Istoricii români s-au întrecut în argumente uluitoare despre cum Berlinul n-a vrut să ajute România să-și formeze o armată modernă și cu o putere de foc deosebită. Nu putea un regim totalitar odios să adopte o atitudine pozitivă față de un aliat ce nu prea era pe gustul militarilor germani după experiențele din Primul Război Mondial. Antipatie exista și la București.
Adevărul este greu de spus și de scris în lumea contemporană și minciuna este cea care aduce titluri, glorie și venituri. Pușca Z.B. de calibrul 7,92 mm era o armă individuală puternică, perfectă pentru tir împotriva țintelor izolate sau pentru foc de baraj în cazul unor atacuri masive ale infanteriei în câmp deschis. Un expert putea să folosească produsul special cehoslovac pentru trageri de precizie cu sau fără instrumente optice. Inventarul românesc cuprindea în 1939 300.000 de puști de calitate, ceea ce era puțin după calculele experților. Germania controla din martie 1939 producătorul din Brno și ar fi putut să oprească orice livrări de tehnică militară, dar documentele publicate până acum amintesc de existența a 650.000 de arme în primăvara anului 1942. Acestea erau doar cele ce se aflau în dotare, dar altele au fost pierdute sau distruse undeva prin Uniunea Sovietică.
Dacă se face un calcul foarte simplu, se poate constata că Germania a reușit să furnizeze mai mult armament decât exista înainte de începerea conflictului mondial în condițiile în care Wehrmachtul avea propriile lipsuri în urma confruntărilor de pe un front ce se întindea de la Leningrad la Marea Neagră și avea o buclă până spre Moscova. Alte trupe înghețau prin nord pentru a ajunge la Murmansk.
S-a scris prin tot felul de cărți, studii și articole că Berlinul a exploatat fără milă resursele statului aliat fără acte clare și că n-a oferit ceva interesant în schimbul acestora. Petrolul și grânele se scurgeau spre puterea militară care uita să plătească. Istoricii nu prea vor să sublinieze importanța furnizărilor de arme de foc pentru infanterie deoarece toată munca lor, zis științifică, s-ar duce de râpă. Dacă se tine cont că o divizie de infanterie în stil sovietic se putea forma cu 10 – 11.000 de pușcași, partea română ar fi putut să alcătuiască 54 – 60 de mari unități pentru operațiuni pe vastul Front de Est și ar fi rămas un stoc de rezervă pentru antrenamente. Alte puști ar fi fost trimise în atelierele de reparații. N-a avut oștirea română niciodată o astfel de dotare cu tehnică nouă și de același calibru. Puștile vechi au fost utilizate în misiuni secundare sau au fost transformate pentru a trage cartușul de calibrul 7,92 mm. Infanteria dispunea în primăvara anului 1942 de multe puști noi, dar autoritățile de la București doreau noi livrări pentru a avea rezerve pentru efective și mai numeroase.
Trebuie să se schimbe modul de prezentare a evenimentelor din război și scrierea de tip politic a Istoriei să devină ceva de domeniul trecutului. Tocmai prin furnizările germane de armament Armata română a fost dotată cel mai bine din toată istoria modernă și apoi a urmat distrugerea organismului militar prin acțiunile unui partid ce era instrumentul unei puteri străine. Trebuie să se scrie de rău despre situația din război pentru a face uitate faptele negative ale celor ce ofereau o iluzie de patriotism în timp ce nenoroceau poporul în numele revoluției mondiale.
Adevărul istoric trebuie scris în orice moment fără ură și părtinire, dar vechile idei dispar greu din mentalul colectiv și nici savanții nu fac excepție de la regulă.
Sursă imagine: DefenseRomania.ro