Puțini oameni își mai aduc aminte de luptele din Manciuria dintre Armata Roșie și trupele japoneze din anul 1939, conducerea de la Moscova considerând că face o faptă bună prin respingerea imperialiștilor trimiși de Tokyo. Conflictul s-a încheiat după ce partea asiatică a fost convinsă că a întâlnit un adversar feroce și decis să sacrifice oameni și echipamente moderne la o scară fără precedent.
Nu mai contează acum cine avea dreptate și care au fost cauzele conflictului, ci trebuie să înțelegem că ostilitățile au reprezentat un antrenament al forțelor sovietice pentru ceea ce urma să se întâmple în Europa și nimic nu se compară cu astfel de experimente. Jocurile din poligon sunt făcute cu teamă să nu fie înregistrate pierderi, dar abia focul adevărat poate să indice punctele slabe ale pregătirii teoretice. Halhîn-Gol a fost un loc ideal de testare a serviciului logistic al Armatei Roșii și Autoritățile de la Moscova au trimis spre linia frontului 1.724 de camioane și 912 de cisterne. Mijloacele militare motorizate prezintă avantajul că permit realizarea de manevre în viteză, dar crește cantitatea de combustibil necesar operațiunilor de amploare. Luptele din Manciuria au fost doar o ciocnire de frontieră în raport cu ceea ce dorea Stalin în Europa, dar lungi coloane de camioane au asigurat trimiterea a 15.000 t de carburant la o distanță de 650 km de cea mai apropiată bază.
Chiar dacă era o operațiune militară specială de mică intensitate, s-a constatat că flota de camioane era absolut insuficientă pentru a transporta 18.000 t de muniții de artilerie și 6.500 t de bombe de aviație. Au mai sosit 1.250 de camioane și 375 de cisterne. Specialiștii în logistică au calculat că tot erau puține, dar Armata Roșie trebuia mereu să se descurce cu ceea ce avea. Generalii staliniști au putut afla care sunt problemele mijloacelor motorizate și cum se realizează aprovizionarea la distanță în condiții de război și concluziile au fost aplicate în următoarele conflicte din 1939.
Decizia lui Iosif Stalin de cumpărare a fabricilor pentru realizarea de camioane și tractoare s-a dovedit deosebit de inspirată și s-a văzut că mișcarea a fost realizată pentru dezvoltarea sistemelor logistice, trenurile fiind capabile să asigure aprovizionarea numai în regiunile cu o rețea densă de căi ferate. Mobilitatea trupelor urma să fie asigurată de autovehiculele de toate tipurile, cele ce urmau să vină în spatele tancurilor.
Uniunea Sovietică a fost un lagăr ideologic cu resurse imense, dar populația suferea de foame și de lipsa celor necesare unui trai decent. Industria producea bunuri în cantități enorme, dar acestea erau destinate trupelor și nu însemnau ceva pentru locuitorii de tip sclavi. Sistemul s-a menținut până la prăbușirea din 1991, mereu fiind inventați dușmani împotriva cărora trebuia să se lupte. Nici astăzi nu sunt alte politici ale Moscovei și realitatea se vede prin câmpiile Ucrainei. Militarii ucraineni au reușit să deregleze planurile invadatorilor prin distrugerea camioanelor necesare aprovizionării tunurilor cu proiectile și astfel ofensiva rusă nu poate să se desfășoare la o scară uriașă.
Moscova nu crede în lacrimi, ci a rămas la ideea că trebuie mereu să toace resursele umane și materiale pentru obținerea de spațiu vital și slavă.
Sursă imagine: Wikimedia Commons