Ionel-Claudiu Dumitrescu

Anul 1916 a fost marcat de intrarea trupelor române în vârtejul Primului Război Mondial și astfel s-a dat o lovitură dură Austro-Ungariei. România Mare s-a format după unirea din 1918 și trebuia să se dezvolte o țară nouă după model occidental și erau multe de întemeiat și de construit. Era o epocă în care se impunea dezvoltarea economiei și se simțea o lipsă de personal instruit. Mulți învățători au fost mobilizați pe front și nu s-au mai întors din cauza produselor industriei moderne, cea care a fost concepută de elitele timpului să distrugă tot ceea ce era frumos. Se impunea înființarea de instituții de învățământ care să formeze mase de cadre didactice capabile să ducă lumina cărții în cele mai îndepărtate colțuri ale țării. Înființarea Școlii Normale de Băieți în anul 1919 a fost de absolută necesitate pentru județul Argeș și pentru unitățile administrativ-teritoriale învecinate. Instituția de învățământ poartă cu cinste numele de Alexandru Odobescu din anul 1920 prin decretul regelui Ferdinand I și amintește de începerea cursurilor și de trecerea în neființă a marelui istoric. A urmat transformarea în școală de învățătoare, o măsură prin care statul oferea locuri de muncă și pentru femei în perioada interbelică, mai ales că se anunțau la orizont norii negri ai unui nou conflict planetar. Perioada comunistă a adus transformarea în școală mixtă și apoi în liceu ce avea drept specializare principală fizica nucleară. Instituția de învățământ a pierdut clădirea ridicată în perioada interbelică și a ajuns după ani de peregrinări în actualul sediu. Instituția liceală a fost o victimă a regimului roșu.

Anul 1989 a adus o schimbare a regimului politic și orientarea culturală a fost stabilită spre Occident în ciuda opoziției cercurilor conservatoare căzute în trecut. Învățământul românesc, închistat în gândirea comunistă, a început să se transforme în funcție de noile curente științifice și culturale vestice. Instituția de învățământ din Pitești și-a schimbat denumirea până la forma Colegiul Național Alexandru Odobescu și a devenit un adevărat focar pentru formarea unor generații de oameni instruiți după programe școlare flexibile. Corpul profesoral este deosebit de instruit și elevii pot beneficia de experiența unor cadre didactice care au obținut doctoratul. Sorinela Olteanu, Sorin Iagăru și Marinela Roșescu au obținut titlul științific și pot oferi o instruire superioară doritorilor de lumina cărții.

Matematica este considerată baza științelor și elevul Emanuel Mazăre, sub îndrumarea doamnei Mihaela Stanciu, a obținut premii la nivel județean, național și internațional. Informatica și Fizica sunt alte două domenii de cercetare și studiu în care au fost obținute premii de către pasionatul tânăr cercetător. Mălina Pavel este o nouă valoare a științelor matematice, deja cunoscută în China.

Omenirea a intrat în era digitală și Informatica este noul domeniu de cercetare prin care toate științele pot evolua rapid. Profesorii Aurelian Răducu, Manuel Matei, Ina Lucan, Daniela Manolescu, Daniel Vorovenci și Simona Nicula au format generații întregi de specialiști din domeniul IT. Baza materială a instituției de învățământ este compusă din sute de computere și există în colegiu două laboratoare de robotică, domeniul dronelor fiind astăzi de cea mai mare actualitate și un domeniu de cercetare avansată. Secretele Fizicii au fost și sunt prezentate de către cadre didactice experimentate precum Doina Mola, Georgel Popescu, Felicia Bucur, Adriana Pristoleanu, Florin Baltac sau Emil Necuțå.

Biologia este știința secolului al XXI-lea și laboratorul colegiului este o adevărată pepinieră de viitori medici în urma eforturilor depuse de doamnele profesoare Maria Florescu și Marinela Roșescu. Petruț Badea este cadrul medical de încredere ce asigură supraviețuirea nou-născuților prematuri în cadrul unui spital din Timișoara.

Deschiderea spre lume în urma evenimentelor din decembrie 1989 este posibilă acum prin studierea limbilor străine și un corp profesoral instruit și devotat deschide mintea tinerilor spre realizările omenirii. Nouă cabinete de limbi străine stau la dispoziția elevilor și au existat în timp pasionați care au reușit să obțină premii la olimpiadele județene, naționale și internaționale. Dragostea de carte a mers până la nivelul scrierii de romane în limba spaniolă de către absolventa Isabela Nicolescu. Sunt elevi care combină cunoștințele despre limbile occidentale cu pasiunea pentru japoneză, chineză, coreeană sau rusă. Eleva Ariana Mecu a pornit în Franța pentru a studia culturile din Extremul Orient. Aurel Dobrin, Roxana Dumitrașcu, Alina Cârstescu, Monica Dima, Carmen Negescu și toți ceilalți profesori de limbi străine au deschis mintea tinerilor spre cunoașterea universală.

Pasiunea pentru cercetarea Istoriei este posibilă prin publicarea de articole și studii de popularizare sau științifice pe teme fundamentale precum Marea Criză Economică sau Al Doilea Război Mondial sub îndrumarea profesorilor de specialitate. Colegiul este astăzi un adevărat centru de cercetare științifică și rezultatele sunt oferite la nivel național în publicații precum Historia.ro, Argesis, Limes Transalutanus și Ziarul de Istorie. Elevul Mihai – Claudiu Sima s-a afirmat la concursurile de referate științifice și a devenit sufletul informatic al revistelor Limes Transalutanus și Ziarul de Istorie după absolvire. Istoria trebuie rescrisă fără ură și părtinire și deja sunt analizate sistematic teme precum România Mare, Marea Criză Economică, Al Doilea Război Mondial sau Planul Valev. Nițu Ioan a publicat deja un studiu despre arhitectura României Mari și elevii Iulian Popescu, absolvent în 2024, și Darius Comănescu (clasa a XI-B) au obținut premii în anii 2023 și 2024 cu referate științifice despre blindatele principale de luptă ale Uniunii Sovietice și ale Germaniei. Trebuie să fie o revoluție în cercetarea trecutului pentru a șterge minciuna și manipularea din paginile cărților de Istorie, cele ce sunt redactate de către persoanele cu posibilități materiale. Manualele de Istorie trebuie să fie epurate de balastul ideatic și completate cu ceea ce a fost eliminat de către autorii dornici să aibă un nume aruncat pe-o carte. Octavian Manea publică articole documentate despre situația internațională, îndeosebi despre lumea anglo – saxonă, în Revista 22.

Tainele societății sunt descifrate cu ajutorul profesorilor Luminița Boeru și Ion Dogioiu și cele geografice sunt analizate de către doamnele Cristina Nicolai și Alexandra Pătrașcu, lumea fiind mereu în schimbare.

Știința trebuie să fie însoțită întotdeauna de Artă și Ana-Maria Căpățână, absolventă 2024, a realizat coperta volumelor din Limes Transalutanus cu numerele 16, 17 și 18. Darie Paula, Paulinia pe numele de artistă, a ilustrat articole din Ziarul de Istorie și a realizat coperta pentru numerele 3 – 6 din Limes Transalutanus. Are desene publicate în revista Cuvântul, știință și poveste. Ambele artiste au avut expoziții personale la Centrul Cultural Pitești. Ana Claudia Croitoru promovează muzica populară și a avut emisiuni la Centrul Cultural al Primăriei Pitești. Alexandra Vizitiu (clasa a X-a G) a avut emisiuni de folclor la Centrul Cultural al Primăriei Pitești.

Colegiul Național Alexandru Odobescu a avut și are un corp profesoral dedicat și o bază materială care permite șlefuirea minții adolescenților și societatea trebuie să ajute la formarea și apoi dezvoltarea intelectuală și materială a tinerilor. Efortul intelectualilor dedicați trebuie să fie sprijinit de întreaga comunitate, tinerii trebuie să fie promovați în funcție de aptitudini și să fie feriți de viciile societății. Cohorte de absolvenți au pornit în carieră de pe porțile colegiului și au îngroșat rândurile informaticienilor, polițiștilor, avocaților sau pe cele ale inginerilor. Actualele generații beneficiază de investițiile din ultimele decenii, realizate din bani publici sau din donații, și acum există rețele de calculatoare performante, internet de mare viteză, izolarea termică a clădirilor, centrală termică de mare putere, panouri fotovoltaice și o sală de sport modernă și frumos decorată prin efortul profesorului Radu Petrișor. Biblioteca instituției de învățământ dispune de peste 32.000 de volume și permite documentarea în toate domeniile științifice. Conducerea instituției de învățământ a reușit să obțină cu greu de la clasa politică fondurile necesare procesului de modernizare.

Un singur articol nu este suficient pentru a cuprinde toate realizările generațiilor trecute și prezente de cadre didactice, personal auxiliar și elevi, cei ce au făcut sau vor face multe pentru viitorul României.

Un singur articol nu este suficient pentru a cuprinde toate realizările generațiilor trecute și prezente de cadre didactice, personal auxiliar și elevi, cei ce au făcut sau vor face multe pentru viitorul României.

Colegiul Național Alexandru Odobescu a împlinit 105 ani de existență și generații de absolvenți instruiți de profesori devotați au contribuit la ridicarea României și chiar a omenirii în urma deschiderii spre Europa.

Sorin Iagăru-Dina

Erudiţia, proteismul şi eclestismul unui spirit polivalent, om de ştiinţă şi om de litere, sunt constantele care compun portretul lui Alexandru Odobescu aşa cum l-au fixat de mai bine de un secol critica şi istoria literară. Eterogenitatea preocupărilor sale intelectuale nu a scăpat aproape niciunuia dintre articolele şi studiile consacrate acestei personalităţi aflate la răscrucea atâtor direcţii, discipline şi curente literar-culturale. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, de pildă, propunea, în prefaţa unei ediţii, pentru o mai bună înţelegere a ubicuităţii, a caracterului de ,,reţeaˮ, de sistem de vase comunicante a operei odobesciene, o foarte sugestivă paralelă cu unul din tablourile lui Pieter Bruegel ,,fără centru aparent, cu viaţa difuză pretutindeniˮ. Nu a trecut neobservată, desigur, nici calitatea acestui pionier al eseismului de a fi o emblemă a veacului său definit de entuziasmul misionar al edificării unei culturi. Vladimir Streinu făcea în acest sens o remarcă extrem de sugestivă care concentrează exemplar sincronizarea perfectă dintre temperamentul autorului şi specificul timpului său: ,,Odobescu întreg, prin culturalitatea sa eterogenă, este mai solidar decât oricare altul cu veacul la care s-a născut şi a murit.ˮ.

Destinul acesta de a fi ,,întreˮ, ,,on the edgeˮ, de a fi marcat de o complexitate care începe să acţioneze centrifug, generând un fel de risipire la modul peiorativ, pe principiul ,,de toate şi nimicˮ, a creat un deserviciu (,,prejudiciu de imagineˮ, cum am spune azi...) atât savantului, cât şi literatului Odobescu. Un alt autor cu dublă formaţie, din familia literară a poeţilor-critici, odinioară taxaţi de Maiorescu drept irelevanţi, Ion Pillat, a punctat (şi) acest aspect, arătând cum lui Alexandru Odobescu ,,i s-a criticat opera ştiinţifică făcându-i o vină tocmai din farmecul ei literar, precum s-a contestat valoarea de nuvelă literară a scenelor sale istorice, tocmai din pricina solidei documentări ce le stă la temelie. Pus astfel la index de către oamenii de ştiinţă ca suspect de literatură şi invers, de către literaţi ca molipsit de prea multă erudiţie – au trebuit să treacă ani de zile până ce Odobescu să ne apară în adevărata sa lumină: un mare clasic al scrisului românesc (...)ˮ. Ca un fel de apatrid, autorul este renegat şi de o ,,tabărăˮ, şi de cealaltă, trădător de ambele părţi: literatura îşi pierde suflul şi prospeţimea din cauza erudiţiei excesive, iar lucrările ştiinţifice devin suspecte şi necreditabile prin prisma valenţelor artistice, literare ale descrierii. Acest Ianus-Bifrons continuă, totuşi, să intereseze şi azi mai ales sub această latură senzaţională a personalităţii sale spectaculoase, de o energie în care se topesc tenacitatea clasică a studiului, încrederea umanistă în rostul popularizării ştiinţei şi, poate cel mai pregnant şi decisiv, un anumit titanism romantic care şi-a făcut loc în mai toţi aceşti constructori de cultură română ai secolului al nouăsprezecelea, cu toate precauţiile şi eforturile lor de a ţine demonul romantic al individualismului în zăgazul devotamentului pentru cauza naţională.

Provocarea cea mai mare pe care cred că o putem întâmpina astăzi se leagă de o dilemă: este Alexandru Odobescu, prin acest eclectism al său, prin formula eseului, prin stilul digresiv, un autor actual sau, dimpotrivă, tocmai această vervă a cheltuirii energiei în atâtea domenii ale cunoaşterii îl face desuet? Dacă ne gândim la melanjul de preocupări ce reiese din scrierea-palimpsest Pseudokinegeticos sau la modul în care savantul ştie să infuzeze studiilor de arheologie savoarea unei descrieri literare, cum s-a mai remarcat, nu ar fi greu şi nici hazardat să identificăm în fenomenul contemporan al sincretismului artelor o cale profitabilă de recitire şi redescoperire a operei lui Alexandru Odobescu. Asistăm astăzi la o redefinire tot mai puternică şi mai vizibilă a statutului literaturii. Cărţile comunică pasionant cu domeniul artelor vizuale. Revistele literare se deschid tot mai mult către arte conexe precum filmul, teatrul, pictura şi muzica. Apar experienţe estetice noi, incitante, precum arta imersivă, care mută, cum se spune, accentul de pe opera de artă în sine pe procesul mult mai autentic (dar şi mai facil) al receptării ei, în buna tradiţie poststructuralistă a mişcării Reader-Response-Criticism.

Din ce în ce mai mult, se pare că literatura nu mai e singură. E o constatare care se impune după o ,,repede ochireˮ a peisajului literar şi cultural la zi. Recent, de exemplu, în cadrul FILIT (Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi), a fost lansat volumul Puncte de fugă, în care zece autori români contemporani au scris, la invitaţia Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi, câte o povestire inspirată de o lucrare expusă în Galeria Artei Ieşene din Muzeul ,,Nicolae Ganeˮ. Mai mult, entuziasmul conexiunilor productive dintre diverse domenii ale cunoaşterii şi-a găsit ecou şi în abordările didactice, lucru evidenţiat cel mai bine de cariera strălucită pe care a făcut-o în ultimii ani conceptul de interdisciplinaritate sau termenul, şi mai nou, de transdisciplinar. Or, ce model mai stimulativ am putea găsi în literatura română pentru acest ,,trendˮ al estompării frontierelor dintre arte decât Falsul tratat de vânătoare al lui Odobescu? Formula eseului l-a servit strălucit pe acest autor estet şi erudit în plăcerea sa de a trece cu o dezinvoltură aproape autoparodică de la un subiect la altul, părând că se amuză el însuşi copios de farsa înscenată, ca într-o demonstraţie în urma căreia singurul lui obiectiv pare să fi fost acela de a stimula verva intelectului şi de a convinge publicul (poate mai ales publicul tânăr) că spiritele cultivate şi rafinate se pot ,,plimbaˮ de plăcere printre subiecte şi domenii diverse, aparent fără legătură unul cu altul.

Cu Odobescu de mână putem greşi fără nicio teamă, fiindcă suntem pe teritoriul proaspăt, verde, primăvăraric al peripatetizărilor aristotelice. Participăm la un banchet al spiritului şi, vorba filozofului, nimic din ce e omenesc nu ne e străin. O specie de păsări, de pildă, turturica, îi prilejuieşte autorului o incursiune în poezia preromantică, de tradiţie anacreontică, a lui Ienăchiţă Văcărescu: ,,De vreme ce tu, autor al Manualului de vânătoare n-ai socotit de cuviinţă a număra şi turturica printre păsările de vânat, eu am dat cuvântul răposatului întru fericire, marelui ban Ienăchiţă Văcărescu, ca să răzbune de a ta uitare pe aceste dulci şi fragede zburătoare.ˮ Alteori, se ajunge, pe aceleaşi căi lăturalnice, la mitologie sau arte plastice. Marin Sorescu, într-un articol sugestiv intitulat Divagaţionismul, semnala, în binecunoscutul său stil plastic, metaforic de a face critică literară, această plăcere odobesciană a căilor ocolite: ,,E aventura spiritului bogat, instabil, alunecos şi neliniştit care pentru a traversa o pădure, să zicem, în loc s-o ia pe potecă merge simultan pe toate potecile posibile.ˮ De fapt, intenţia lui Odobescu este explicit exprimată: o carte-orchestră, polifonică: ,,Într-acea carte şi-ar găsi locul şi întâmplările comice, şi spusele glumeţe, şi petrecerile zgomotoase, care înveselesc viaţa vânătorească; apoi, într-însa s-ar vedea încă cum artele şi poezia au ştiut să-şi însuşească şi au izbutit să resfrângă în producţiuni de merit, toate aceste felurite fapte şi simţiri.ˮ O lucrare, aşadar, inductiv construită, analitic, pornind de la detalii cinegetice care oferă pretextul perfect pentru desfăşurarea în evantai a unor largi panorame literare, ştiinţifice, mitologice, muzicale. În fond, demonstraţii ad-hoc de erudiţie care nu au însă nimic emfatic, pretenţios, autorul lor părând gata la tot pasul să îşi privească digresiunile cu umor. Că scriitorul era conştient de aspectul fastidios al expunerilor sale ce iau adesea forma unei farse jucate cu multă bonomie, menite să exaspereze prezumtivul cititor, să-i testeze răbdarea, se vede limpede din felul în care îşi descrie ultimul capitol format din...şiruri de puncte: ,,capitolul cel mai plăcut pentru cititorˮ...

Ce rămâne, însă, actual şi relevant azi din această ,,hoinărealăˮ jovială a spiritului prin umanioare, ştiinţe, pictură, muzică? O întrebare solicitantă, fiindcă acest demon al conexiunilor neobosite care l-a însufleţit pe scriitorul-savant, procopsit, din prea marea sa voinţă de cuprindere intelectuală, cu eticheta de diletant, nu înseamnă interdisciplinaritate în sensul tare, ştiinţific al cuvântului. Dimpotrivă, formula eseului pare tot mai desuetă sau, oricum, condamnată la marginalizare în contextul stigmatizării din ce în ce mai puternice a ,,impresionismuluiˮ, id est a judecăţilor de valoare personale, pe baza ,,close-reading-uluiˮ şi a intuiţiei critice, fără bază de cercetare ştiinţifică (statistică, sociologică, studii cantitative, analiză computaţională). Probabil că dorinţa de cunoaştere şi dezinvoltura spiritului reprezintă moştenirea cea mai de preţ şi mai durabilă pe care a lăsat-o această personalitate jumătate clasică, olimpiană, apolinică, dăruită exemplar culturalizării şi educării tinerelor generaţii, jumătate faustică, tenebros-romantică şi titanică prin sfâşierile lăuntrice şi chiar prin voracitatea intelectuală, din familia lui Lermontov, Byron sau Puşkin. În cazul operei Alexandru Odobescu, mai importantă decât destinaţia este itinerarul. Destinul operei lui îmi aminteşte de cel al studiilor lui D. Caracostea, ale cărui teorii de sorginte structuralistă despre poeticitatea intrinsecă a unităţilor lingvistice nu mai sunt astăzi urmate de filologi, dar sunt în continuare citite ca nişte ,,cazuri-şcoalăˮ despre cum o teorie, chiar eşuată, ne poate servi ca model pentru măiestria şi pasiunea argumentării şi construirii unui sistem. Recitindu-l pe Alexandru Odobescu, arheologul, autorul de nuvele istorice, dar mai ales eseistul-prozator, ne putem elibera de prejudecata unicei specializări şi reînvăţa să ne mişcăm în voie, cutezători şi ambiţioşi, prin diverse domenii ale cunoaşterii, regăsind un enciclopedism uitat care ne poate face orice demers intelectual mai profund, mai instruit şi chiar mai uman.